Eliza Samara e singura sportivă europeană care a jucat finala Cupei Mondiale la tenis de masă, un sport rezervat parcă asiaticelor. E numărul 23 în lume, dar a fost pe 14 după Jocurile Olimpice de la Beijing. Chiar dacă a început tenisul de masă întâmplător şi a ştiut din start că poate face performanţă crede că cel mai important lucru în sport este muncă. Nu talentul şi nici norocul.
A început să practice tenisul de masă la cinci ani şi jumătate. Fratele ei mai mare mergea la antrenamente. Aşa că într-o zi, când s-a dus cu mama ei să îşi ia fratele de la antrenament a primit o paletă. A făcut duble cu ambele mâini. „Antrenorul fratelui meu mi-a zis să rămân şi eu la antrenamente că am un viitor în acest sport. Când eşti atât de mic nu crezi, e foarte important să ai oameni care să te susţină. În cazul meu, aceştia au fost părinţii mei şi antrenorul cu care lucrez de la şase ani, Viorel Filimon. Pentru mine, este un al treilea părinte”, a spus Samara.
Au trecut ani buni de atunci, însă Eliza îşi aminteşte că a fost talentată de mică. A lucrat „la perete” doar două săptămâni după care a început antrenamentele la masă. „Îţi trebuie precizie şi viteză de reacţie ca să reuşeşti în sportul acesta. Fără aceste calităţi nu poţi face nimic. Sigur că ele se mai dezvoltă în timp, dar e important să le ai Trebuie să aia acea explozie, zvâc. La fel, e nevoie de un psihic puternic şi să gândeşti foarte bine şi foarte repede ce ai de făcut. După un timp eşti mai băieţoasă”, mărturiseşte Eliza.
Eliza a încercat şi tenisul de câmp. Rămâne însă la prima ei dragoste: „Am jucat tenis de câmp, apoi la antrenament mi-a fost foarte greu să revin la mişcările noastre. La tenisul de câmp mişcările sunt mult mai largi, distanţele mai mari, e altceva”, spune Samara. Recunoaşte însă că îi admiră pe Serena Williams şi Roger Federer pemtru dezinvoltura cu care joacă.
Nu i-a fost întotdeauna uşor. Ba din contră, a fost la un pas să renunţe la tenisul de masă. S-a întâmplat când era încă junioară şi a pierdut trei finale într-o singură zi. „Am suferit enorm, eram foarte supărată., atunci a fost un moment de cumpănă, am crezut că o să renunţ”, îşi aminteşte Eliza. Greu a fost şi la calificările pentru Jocurile Oiimpice de la Beijing: „Am avut de jucat vreo 11 meciuri în două zile. Tensiunea a fost maximă, dacă pierdem un joc, o luam de la capăt cu calificările. Din fericire m-am calificat. Când am ajuns la Beijing eram locul 98 mondial. Apoi a fost şi Cupa Mondială- unde am jucat finala şi am fost singura sportivă europeană calificată vreodată în istorie, a urmat Turneul Campioanelor. În câteva luni am urcat de la locul 98 la 14, unde am fost clasată în ianuarie 2013.”, povesteşte Eliza.
Eliza e pasionată de handbal. Dacă nu ar fi jucat tenis de masă, cel mai probabil ar fi fost pe semicerc. E mare fan al campioanei HCM Constanţa dar şi a fetelor de la Hypo Viena. Face însă tenis de masă şi mizează pe…muncă, multă muncă. „Fără muncă nu poţi să reuşeşti. Degeaba ai talent şi noroc, ca să reuşeşti trebuie să munceşti”, spune Eliza. Şi asta face- în fiecare zi se trezeşte la 7. Are antrenament specific în fiecare zi şi poate face chiar şi 6 ore pe zi înaintea competiţiilor majore sau când încearcă ceva nou: „Exersez de mii de ori, ore întregi până îmi iese, altfel nu merge”, le spune Eliza celor care cred că sportul de performanţă se face uşor. E nevoie şi de sala de forţă unde lucrează mult pe braţe şi pe picioare.” Poate nu pare dar e nevoie de multă forţă în braţe şi în picioare, de multă rezistenţă. Un meci poate dura 10 minute sau o oră şi nu am un singur meci pe zi. Trebuie să rezist fizic”, spune Eliza. Când are puţin timp liber, Samara preferă să se odihnească. Aşa că sâmbăta profită de o oră în plus de somn. Îi place filmele şi cumpărăturile, dar şi plimbările în aer liber.
Eliza joacă pentru Fenerbahce. Nu a putut refuza oferta turcilor dar recunoaşte că nu ar juca niciodată pentru altă ţară.”Nici nu concep una ca asta, nu am avut oferte de acest gen, dar oricum nu aş accepta, nu e normal”, spune Eliza. Recunoaşte însă că sportivii români aleg să reprezinte cluburi de peste hotare. „ E oribil ce se întâmplă în ţară, ne pleacă toţi sportivii din cauza lipsei banilor. În afară sunt contracte mult mai mari. Dacă eşti bun sau foarte bun poţi trăi din sport, dar trebuie să ai capul pe umeri, să ai grijă ce faci cu banii, să îi investeşti la un moment dat într-o afacere”, spune Eliza care în luna septembrie va intra în al cincilea an de contract cu clubul turc.
Chiar dacă mizează pe muncă nu ar vrea să supere norocul. Aşa că de fiecare dată intră în sala de joc cu piciorul drept. Şi la fiecare meci păstrează în buzunar o minge de tenis de masă. Superstiţia i-a purtat până acum noroc- e pe locul 23 în lume.
