16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialElectrica: Profiturile privatizate, pierderile naţionalizate

Electrica: Profiturile privatizate, pierderile naţionalizate

Electrica Furnizare Transilvania Nord şi Electrica Serv sunt două societăţi de stat cu aceeaşi matcă – Electrica SA, monitorizate în baza acordului Guvern-FMI pentru pierderile generate la buget. Încă de la înfiinţare ambele societăţi au fost generatoare de scandaluri din cauza managementului neperformant şi a unor achiziţii discutabile.

Electrica Transilvania Nord, cu sediul la Cluj-Napoca, a fost una dintre cele opt filiale rezultate în urma împărţirii din 2002 a so­cietăţii de stat Electrica SA. În urma privatizărilor derulate până în 2008, Electrica a rămas cu trei filiale (Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord), divizate apoi în funcţie de activităţile de distribuţie şi furnizare în alte şase filiale, în urma unei hotărâri de guvern din 2007.

Mită şi contrafaceri

La scurt timp după separarea în filiale de distribuţie şi furnizare, la sfârşitul anului 2007, foştii directori de la Electrica Transilvania Nord au fost acuzaţi că au aprobat cumpărarea de către societatea de stat a unor produse chinezeşti cu etichetă falsă Siemens. Tot la acea vreme, actul de acuzare al foştilor angajaţi menţiona şi mita printre practicile curente, materialul urmării penale însumând nu mai puţin de 10.000 de pagini.

Electrica Furnizare Transilvania Nord, una dintre cele şase filiale rămase integral în proprietatea Electrica SA, a ajuns, în 2010, pe lista companiilor de stat monitorizate de FMI.

Pentru Electrica Furnizare Transilvania Nord, alături de alte câteva zeci de companii de stat reprezentanţii Guvernului şi ai FMI au anticipat o creştere a volumului de arierate în primul semestru, dar care ar urma să aibă un trend descendent la sfârşitul anului.

O nouă reorganizare

Din iunie 2011, cele trei filiale de furnizare a energiei electrice, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Electrica Furnizare Transilvania Sud şi Electrica Furnizare Muntenia Nord, au fuzionat în cadrul Electrica Furnizare.

Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Nord, furnizează energie electrică la peste 1.170.000 de clienţi din judeţele Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud.

Electrica Serv, filiala de servicii energetice a furnizorului şi distribuitorului de electricitate Electrica SA, are peste 8.000 de salariaţi în toată ţara. După pierderile uriaşe înregistrate în 2009 şi 2010, compania a fost inclusă într-un program de reorganizare prin divizare în cinci noi societăţi.

Ca şi în cazul Electrica Transilvania Nord, administratorii mai multor agenţi Electrica Serv au fost acuzaţii în anii trecuţi de organizarea unor licitaţii dubioase şi achiziţionarea de marfă contrafăcută la suprapreţ.

Cele mai citite

O nouă victorie pentru naționala de volei feminin a României în Golden League

Naţionala feminină de volei a României s-a impus în fața reprezentativei similare a Suediei cu scorul de 3-0 (25-23, 25-23, 25-18), duminică, la Blaj,...

Copil de 12 ani, prins la volan într-o comună dâmbovițeană

Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea dâmbovițeană...

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă