21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialELCEN și Romgaz au căzut la înțelegere: Datoriile vor fi plătite în...

ELCEN și Romgaz au căzut la înțelegere: Datoriile vor fi plătite în doi ani, eşalonat

ELCEN şi Romgaz Mediaş au ajuns la un acord ca livrarea de gaze să nu fie sistată la 15 octombrie, astfel că bucureştenii vor beneficia în această iarnă de apă caldă şi căldură la parametri normali, a anunţat, marţi, ELCEN.

Datoriile ELCEN către Romgaz, de 362 milioane lei, vor fi eşalonate pe o perioadă de doi ani.

Citește și: ELCEN a căzut la înțelegere cu RADET privind eșalonarea datoriilor. Bucureștenii vor avea apă caldă

Directorul general al ELCEN Bucureşti, Marcel Nicolaescu, estimează că până la 10 octombrie compania va semna protocolul cu Romgaz.

Compania din Mediaş a anunţat luni că va sista livrările de gaze naturale către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), furnizorul de energie termică al Bucureștiului, dacă societatea nu prezintă până la 15 octombrie un program ferm de stingere a datoriilor pe care le are față de Romgaz.

Consiliul de Administrație al Romgaz a decis prelungirea până la 15 octombrie a contractului de furnizare de gaze naturale către ELCEN, se arată într-un raport transmis de companie Bursei de Valori București (BVB). Contractul în derulare, în baza căruia se derulează relațiile comerciale între Romgaz și ELCEN, expiră la 30 septembrie.

“Neprezentarea programului menționat (de stingere a datoriilor restante, n.r.) va conduce la sistarea livrărilor de gaze naturale începând cu data de 16 octombrie 2015”, se arată în raportul Romgaz.

Conducerea Romgaz notează că va notifica Electrocentrale Bucureşti şi va informa acționarul majoritar Electrocentrale București în raport cu această decizie a Consiliului de Administrație al Romgaz.

ELCEN furnizează 90% din energia termică a Bucureştiului şi este controlat de stat, prin Ministerul Energiei.

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat joi că autorităţile discută două variante privind RADET şi ELCEN, transferul unei părți din ELCEN către primărie, respectiv falimentul regiei şi constituirea unui “RADET 2”, fără datorii. Ministrul a asigurat că bucureștenii nu vor avea probleme la iarnă cu căldura.

“Am avut, ieri (miercuri, n.r.), o discuție cu primarul interimar al Capitalei și conducerile RADET și ELCEN, în urma căreia putem da asigurări că, în această iarnă, bucureștenii vor avea agent termic la parametrii corespunzători. Apreciez colaborarea tot mai bună dintre cele două societăți și, pentru prima dată, va fi constituit un comandament de iarnă și un dispecerat unic, care să acționeze astfel încât Capitala să nu sufere de sincope în furnizarea agentului termic”, a afirmat Gerea la o conferinţă pe teme energetice.

El a afirmat că Guvernul vrea să redimensioneze și să reabiliteze producția de energie termică în sistem centralizat.

În ceea ce privește finanțarea investițiilor în domeniu, ministrul a afirmat că este nevoie de folosirea fondurilor europene disponibile pentru infrastructură mare.

RADET este operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică în Bucureşti, asigurând 72% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% din consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi agenţi economici).

Regia administrează circa 4.000 km de conducte, fiind cel mai mare sistem de termoficare din România. Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică are ca beneficiari aproximativ 570.000 apartamente cu peste 1,22 milioane locuitori şi 5.429 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.

RADET este principalul datornic al ELCEN.

ELCEN București a înregistrat anul trecut afaceri de 1,9 miliarde de lei (428 milioane euro), în creștere cu 19% față de 2013. Compania de stat a avut în 2014 un profit net preliminat de 30 milioane de lei, mai mic cu 41% față de câștigul de 51 milioane de lei din 2013.

Cele mai citite

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Iga Swiatek, campioană la Foro Italico. Poloneza a realizat „dubla” Madrid – Roma

Poloneza Iga Swiatek, liderul clasamentului mondial feminin, și-a adjudecat al 21-lea titlu al carierei, după ce s-a impus în finala turneului WTA de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă