11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDuios anestezia trecea. Despre șerpălăii moldo-români | OPINIE

Duios anestezia trecea. Despre șerpălăii moldo-români | OPINIE

Să fii îngrijorat de soarta unei țări – și atât – e cel mai comod lucru. Patriotismul pătimaș, cam asta-ți rămâne atunci când nu ești în stare să faci școli, spitale, autostrăzi. Ce noroc c-au fost alegeri în Moldova!

Despre unirea cu cei de peste Prut curg, de ani, șiroaie de fraze. Cu cât se apropie 2018, cu atât sevrajul ăsta e mai acut. A îndrăznit ambasadorul american la Chișinău să vorbească despre ceea ce vedem toți pe hartă? – că România și Moldova sunt două țări – s-au ridicat haiducii rrromânității și s-au tăvălit prin studiourile frumos colorate. A cutezat Boia să nu se supună aripii PUNR din Academia Română? – breaking news: jos cu Boia!, noi suntem aici pe veci stăpâni!

Da, știu: sunt o mulțime de români pentru care Moldova de dincolo e o curgere-mpreună. Da, mai știu că sunt oameni dincolo de Prut pentru care a fi doar moldovean înseamnă a fi un pic orfan. Dar mai știu că buna-credință a acestor oameni e cel mai ușor de privatizat.

Să stăm strâmb și să măsurăm drept: cine cu cine s-ar uni? Ca să ce? Da, să zicem că popoarele ar ieși în stradă de bucurie, politicienii ar căuta noi și noi simboluri unificatoare: vaaai, frunzele copacilor de din-coace de Prut au aceeași culoare cu frunzele copacilor de dincolo de Prut! – ei știu că uneori placebo-ul ăsta identitar funcționează. Da, iureș ar fi la TV-uri: îmbrăcați în tricolor moderatorii, vajnici invitații, vai de ăia care-au scris vreodată ce scriu eu acuma. Și apoi?

Să le luăm pe rând:

1.Aceeași tentație orientală a puterii e și în România, și în Moldova. Democrația e înțeleasă doar ca vehicul al puterii, țările sunt plăcinte din care partidele își iau, pe rând, feliile cele mai dulci. Puternicii zilei clamează trai ca în Vestul prosper, dar par incomodați de valorile care-au făcut posibilă prosperitatea occidentală. Pro-europeanul Filat și echipa sa s-au dovedit o gașcă, așa cum sunt și ai noștri „de dreapta“. Socialiștii lor și socialiștii noștri sunt mereu fascinați de „normalizarea“ relațiilor cu Moscova – uită mereu că, de atâta „normalizare“, am stat cinci decenii cu urechea la Vocea Americii și Europa Liberă. À propos: Dragnea, tot n-ai zis ce-ai făcut în Rusia în 2010.

2. „Un stat puternic“ – iată cacealmaua marilor jucători, talentații care plâng sărăcia poporenilor. Talentați și norocoși, cu destin vârtos: Năstase a avut-o pe mătușa Tamara, Dodon și-a vândut apartamentul de două camere și a cumpărat „de la o rudă din Italia“ o vilă de milioane. Da, Dragnea, vila e tot pe două străzi.

3. Și la moldoveni, și la români, partidele și-au trecut păcatele în legi care să-i protejeze. Gata cu spațiile comerciale în centru, gata cu plasele cu bani – acum vor pur și simplu părți din țară, la propriu. În Moldova, politicienii au topit 12% din PIB, un miliard de dolari. În România, vorbim de ape minerale, munți și păduri date pe sub mână – frații lui Omar Hayssam până acum ne vindeau propria noastră apă minerală, Hrebe cu 43.000 hectare de pădure etc… Nu se tăvălește nimeni prin studio.

4. Aceeași ideologie ortodo-xoidă și același anticapitalism au făcut și la noi, și la ei din mersul la biserică un buletin de vot. Și nu are legătură cu credința ortodoxă, cea simplă și care a legat secole în șir popoare, ci cu preacurvia plutoanelor de popi, cu aceleași predici electorale: votați socialismul. Iar discursurile anticapitalism sunt pe buzele celor mai sălbatici capitaliști: nu s-a zborșit Firea, primar al Capitalei României, la multinaționalele care-i tratează pe săracii români „ca pe niște persoane din lumea a treia“? N-a încurajat-o Dragnea să vadă ce și cum e cu contractele furnizorilor de apă potabilă? Acolo e vorba de bani regulați și oare cum ar fi dacă ar avea partidele niște firmulițe pregătite să preia utilitățile publice?

Cam așa stăm, foarte pe scurt. De decenii și, probabil, pentru decenii. Poate că înainte de a visa la Hora Unirii ar trebui să calculăm la rece – dacă Uniunea Europeană e un spațiu al unității prospere, de ce să nu fim acolo împreună, uniți cu toată Europa?

Ce n-au știut mereu semi-politicienii noștri: o țară e suma valorilor sale, nu a CNP-urilor de la Evidența Populației; acum suntem a șaptea țară din UE – și suntem ultimii la toate capitolele, și hai să fiu rău: ce Românie Mare vrem, când noi habar n-avem să administrăm o Românie mai mică? N-ar trebui să recunoaștem că sub tremoloul naționalist s-au înfăptuit marile jafuri postdecembriste? Că, privind spre stele, am călcat pe șerpi și că încă le simțim veninul? Globa-lizarea a făcut să poți munci la fel de bine și în Paris, și în Berlin, și-n Cluj, și noi tot cu „râul, ramul, sărăcia“ – or fi bune în poezie, nu în geopolitică.

Ne convine sau nu, Moldova are propria statalitate – și identitatea de moldovean e pentru mulți exact ceea ce, pentru și mai mulți de-aici, e identitatea de român.

Să zicem că de mâine facem unirea; ok, lăsăm la o parte Transnistria, milionul de ruși și Biserica Ortodoxă subordonată Moscovei, lăsăm la o parte absolut tot ce poate fi negociat. Cum negociezi sărăcia? Epuizarea. Și la noi, și la ei, entuziasm-deznădejde-entuziasm-deznădejde. Cum explici popoarelor că iarăși musai să se sacrifice două-trei-zece generații ca să ne împlinim? Un gânditor francez zicea cam așa: „În mai ’68 voiam să schimbăm lumea, acum vrem să ne schimbăm mobila de bucătărie“ – e definiția liberalizării succesului personal, dincolo de comunitatea care vrea sau nu vrea, știe sau nu știe să aibă succes.

Și nu, nu sunt împotriva unirii (de parcă m-ar întreba cineva), dar zic că soluția e alta, dacă vrei să fii onest față de moldoveni, dacă vrei ca într-adevăr ei să trăiască mai bine, acum, și nu peste o sută de ani. Îi sprijini cât poți să intre în Uniunea Europeană, le arăți unde te-ai priceput și unde ai dat cu capul de grindă. Care-s oportunitățile și care-s provocările. Care-s tentațiile și care-s instituțiile ce amendează tentațiile. Le spui că prosperitatea occidentală e muncă îndârjită, nu o nuntă cu dar. Și că merită zbaterea. Că da, pot privi spre stele, dar să vadă și șerpii de pe drum.

Și mai trebuie să le spui un lucru, acum, nu peste o sută de ani: că există niște șerpi colorați frumos și că veninul lor îl simt generații la rând: corupție, naționalism, leha-mite – dar cine să le spună moldovenilor asta, când noi încălzim șerpălăii ăștia la sân? 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă