16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialDr. Sensburg: Ar trebui să avem un Parlament european cu două camere

Dr. Sensburg: Ar trebui să avem un Parlament european cu două camere

Deputatul german dr. Patrick Sensburg şi-a expus viziunea asupra Uniunii Europene în cadrul unor conferinţe găzduite de Universitatea Babeş-Bolyai.

Germania continuă să fie “inima” Uniunii Europene şi unul dintre cele mai puternice motoare nu doar ale economiei europene, ci şi al integrării cât mai profunde a statelor membre. Unele dintre propunerile oficialilor germani, precum cea referitoare la adoptarea unor reguli fiscale comune, au stârnit reţineri ori critici. Însă, cei mai mulţi dintre liderii europeni au fost nevoiţi să recunoască, chiar dacă unii doar cu jumătate de gură, faptul că propunerile formulate de echipa cancelarului Angela Merkel sunt rezonabile şi generoase, pentru că ele implică un grad mai mare de solidaritate între ţările mai bogate, cum sunt cele nordice, cu statele mai sărace, din estul şi din sudul continentului. Dr. Patrick Sensburg este cadru didactic universitar în Germania, însă este în acelaşi timp şi deputat în Budestag, camera inferioară a Parlamentului federal german. Dr. Patrisck Sensburg este membru al Uniunii Creştin-Democrate/Uniunii Creştin-Sociale, forţa politică principală a Germaniei din care provine şi Angela Merkel. El şi-a expus viziunea asupra viitorului Europei, în cadrul unor conferinţe susţinute în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. El a acordat un interviu Ediţiei de Transilvania a României libere.

Cum vedeţi viitorul Uniunii Europene? Avem nevoie de o uniune fiscală sau de o integrare mai profundă sau există şi alte căi?

Dr. Patrick Sensburg: Pe termen lung, avem nevoie de o integrare mai profundă, într-o lume mai largă. Noi avem şansa să colaborăm mai profund în interiorul Uniunii Europene, dar dacă vă uitaţi la Rusia, la China sau la America de Sud apare întrebarea “cine va fi important, cine are puterea de a schimba şi de a influenţa viitorul? Europa sau restul lumii?”…

Dar există o oarecare lipsă de legitimitate în ceea ce priveşte instituţiile europene. Cum putem rezolva această problemă?

Dr. Patrick Sensburg: Încă nu avem un parlament europeană care să corespundă 100 la sută sensului acestui termen. Acum cred că ar trebui să privim la parlamentele naţionale, la aşa-numitele Legislative. În materia subsidiarităţii, de la adoptarea Tratatului de la Lisabona, avem şansa şi posibilitatea ca parlamentele naţionale să îşi facă cunoscut propriul lor punct de vedere, în cadrul procesului legislativ. Ar trebui să folosim mai mult acest drept oferit de Tratatul de la Lisabona, aşadar, avem parte de mai multă legitimitate în procesul de creare a legislaţiei şi putem să aducem Europa mai aproape de oameni.

O arhitectură federală

Cum vedeţi ­dumneavoastră viitoarea arhitectură instituţională a Uniunii ­Europene?

Dr. Patrick Sensburg: Pe termen scurt, trebuie să rezolvăm problemele noastre legate de buget. În statele membre, trebuie să ne gândim serios la adoptarea unei uniuni fiscale şi ar trebui să ne sprijim mai mult unii pe ceilalţi, chiar dacă asta înseamnă o contribuţie mai mare a ţărilor mai bogate, care trebuie să ajute ţările mai sărace. Pe termen lung, trebuie să ne gândim să acordăm mai multe competenţe Parlamentului European, care ar trebui să capete şi o a doua cameră. Ar trebui să ne gândim cum ar trebui să arate această a doua cameră a Parlamentului European. Există mai multe modele. Însă un model în care Parlamentul European ar avea mai multe competenţe, iar în cea de-a doua cameră să fie reprezentate statele membre ar putea fi unul bun.

Vorbiţi, de fapt, de un model federal?

Dr. Patrick Sensburg: Este un model federal, însă, din punctul meu de vedere, însă statele membre ar fi foarte puternic reprezentate, la fel şi regiunile, de fapt toate nivelurile, de sus până jos, ar putea fi reprezentate în această arhitectură instituţională, pentru că noi aparţinem unor state, dar, în acelaşi timp, suntem cetăţeni care trăiesc în anumite regiuni. De exemplu, bavarezii, în Germania, sunt foarte mândrii de identitatea lor. Aşa stau lucrurile şi în multe alte locuri din Uniunea European ă, de aceea nu trebuie să uităm regiunile.

OPINIE

Garanţii pentru păstrarea identităţii

Dar poate garanta cineva că europenii îşi vor putea păstra tradiţiile proprii, identitatea lor şi alte părţi din cultura lor?

Dr. Patrick Sensburg: Avem multe rădăcini comune. Aceste lucruri ne-au adus împreună şi ne-au ajutat să rămânem împreună, dacă ne comparăm cu alte părţi ale lumii. Pe de altă parte, suntem extrem de bogaţi pentru faptul că avem o asemenea varietate de culturi şi ar trebui să păstrăm această strălucită diversitate. Nu ar trebui ca totul să fie organizat şi decis dintr-un oraş central, precum Bruxelles… Ar trebui să ne păstrăm caracteristicile identităţii noastre, însă, de asemenea, trebuie să ţinem seama de faptul că trebuie să vorbim cu o singură voce în chestiuni internaţionale, în chestiuni în care şi alte părţi ale lumii vorbesc cu o singură voce. Nu nu trebuie să fim doar Lumea Veche, noi trebuie să fim viitorul comun, care care conduce către un bine comun.

 

Dr. Patrick Sensburg este unul dintre cei mai respectaţi membri ai Bundestagului

Cele mai citite

Infografic FES România: Evoluția încrederii românilor în Uniunea Europeană, în contextul alegerilor europarlamentare

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a publicat un infografic cu privire la încrederea românilor în Uniunea Europeană cu ocazia Zilei Europei, înainte de...

Simona Bucura-Oprescu a discutat cu omologul spaniol despre acordarea dublei cetăţenii pentru românii din Spania

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a discutat joi, la Madrid, cu vicepremierul şi ministrul Muncii şi Economiei Sociale din Spania, Yolanda Diaz Perez, despre cooperarea...

Andrei Caramitru despre Nicușor Dan: “Așa dezastru colosal nu am văzut în viața mea”

Analistul economic Andrei Caramitru, fost consilier al președintelui USR, face un comentariu dur despre prestația lui Nicușor Dan ca primar al Bucuretiului, afirmând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă