17.6 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialDouă derbiuri într-o etapă

Două derbiuri într-o etapă

Cele mai interesante întâlniri din cadrul etapei a XXXI-a a Ligii I se anunţă meciul dintre Steaua şi Rapid, care se află în luptă directă pentru un loc în Liga Europa, şi cel dintre FC Timişoara şi FC Vaslui, ambele candidate cu şanse egale la titlu.

 

În Ghencea se anunţă fierbere mare astăzi, roş-albaştrii urmând a-i întâlni pe gileştenii pe care nu i-au mai învins, în faţa propriilor suporteri, din 2002, în ultimele şapte meciuri disputate. Pentru Sorin Cârţu, antrenorul steliştilor, o victorie ar fi importantă atât pentru a consolida poziţia Stelei pe locul cinci în clasament, ultimul loc de pe care se merge în Liga Europa, cât şi pentru a-l impresiona  pe Gigi Becali care s-a declarat în mai multe rânduri nemulţumit de evoluţia fluctuantă a echipei. În absenţa lui Ricardo, Galamaz, şi Bicfalvi, toţi trei accidentaţi, cel mai probabil „Sorinacchio” îi va introduce în teren pe Tătăruşanu – Martinovici, Gardoş, Geraldo, Latovlevici – Brandan –  Nicoliţă, Răduţ, Tănase, Surdu şi Bilaşco. Prezenţa lui Marian Rada pe banca rapidiştilor, în locul lui Marius Şumudică concediat de Copos cu cinci etape înainte de finalul campionatului, pare a nu-I conveni lui Cârţu. „Sper ca suporterii să vină la stadion şi să creeze o atmosferă ca în meciul cu Dinamo (n.r. – pierdut cu 0-1 de stelişti, în etapa a XXIX-a). Faptul că Marian Rada a trecut la conducerea tehnică a echipei Rapid nu e un lucru bun pentru noi în perspectiva meciului. Rada e de mult timp la club, ştie bine jucătorii şi jucătorii sunt familiarizaţi cu el. Iar când se schimbă antrenorul apare şi o anumită şansă”, a afirmat Cârţu. Noul tehnician din Giuleşti se pare că va începe în Ghencea cu Coman, în poartă- Rui Duarte, M. Antonio, Glauber, Bozovici –  Roman, Lazăr, Grigore, Cesinha – Herea şi Pancu.

Se joacă titlul la Vaslui?

Pe de altă parte, mulţi specialişti au apreciat că partida de mâine, de la Vaslui, dintre formaţia gazdă şi FC Timişoara, ar putea fi decisivă pentru stabilirea câştigătoarei acestei ediţii a Ligii I. FC Timişoara se află în fruntea clasamentului, dar avantajul său, de numai un punct în faţa Oţelului Galaţi şi de două în faţa FC Vaslui, este extrem de fragil. O eventuală victorie a moldovenilor acasă ar putea fi hotărâtoare pentru stabilirea campioanei, bănăţenii având de susţinut încă două meciuri grele, unul la Galaţi, cu Oţelul, iar altul cu Dinamo, în ultima etapă, pe teren propriu.

Gălăţenii se văd campioni

Deşi au „căzut” pe poziţia a doua după înfrângerile surprinzătoare suferite în retur, gălăţenii consideră că victoria cu 1-0 repurtată în ultima etapa în deplasare la CFR Cluj a pus capăt ghinioanelor. „Vom termina şi vom fi campioni”, a spus Dorinel Munteanu, tehnicianul Oţelului. „Nu m-am gândit la jocurile indirecte. Totul va depinde de noi în următoarele meciuri. Cred că partida cu Poli va fi decisivă, indiferent de ce se va întâmpla la Vaslui -Timişoara. La adresa echipei pe care o conduc s-au făcut multe acuzaţii, pentru că toată lumea a dorit să ne intimideze psihologic”, a mai spus Dorinel Munteanu.

După incidentele din etapa XXIX, când jucătorii dinamovişti au aruncat cu fulare şi mingi umplute cu torţe şi petarde, jandarmeria a anunţat că va controla în amănunt pe toată lumea, de la jucători şi oficiali până la ultimul suporter.

 

Etapa XXXI

Azi

Unirea Urziceni – Victoria Brăneşti, ora 15.30 GSP TV
FCM Tg.Mureş – Pandurii Tg.Jiu, ora 17.30 GSP TV
FC Braşov – Astra Ploieşti, ora 19.30 Digi Sport
Steaua – Rapid, ora 21.30 Digi Sport

Mâine

Gloria Bistriţa – Gaz Metan, ora 15.30 GSP TV
U Cluj – Sportul Studenţesc, ora 17.30GSP TV
FC Vaslui – Poli Timişoara, ora 19.30 Digi Sport
Oţelul Galaţi – U Craiova, ora 21.30 Digi Sport

Vineri, 6 mai

Dinamo – CFR Cluj,  ora 20.20, Antena 1

 

Clasament:

1. FC Timişoara               30              59

2. Oţelul Galaţi               30              58

3. FC Vaslui                    30             57

4. Dinamo                      30             50

5. Steaua                       30             50

6. Rapid                         30             49

7. Gaz Metan                  30             47

8. CFR Cluj                     30             41

9. FCM Tg Mureş             30             41

10. U Cluj                      30             41

11. Astra Ploieşti           30              38

12. FC Braşov               30              37

13. Pandurii Tg Jiu         30              34

14. Gloria Bistriţa          30              32

15. U Craiova                30              29

16. Victoria Brăneşti      30              22

17. Unirea Urziceni        30             22

18. Sportul Studenţesc   30            20.

 

Cele mai citite

Gabriela Firea, promisiune pentru bucureșteni: „Blocurile sociale începute când eram primar au fost blocate. Le voi finaliza”

Gabriela Firea, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, promite că va finaliza, în cazul în care va câştiga alegerile locale, blocurile sociale începute când era...

U-BT Cluj-Napoca, campioana României pentru al patrulea sezon consecutiv

U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea titlu de campioană a României la baschet masculin, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul...

Guvernul are nou proces la Curtea de arbitraj de la Washington. Bulgarii de la Euroins cer despăgubiri de 500 milioane de euro

După modelul canadienilor de la Roșia Montană, Eurohold Bulgaria AD (Eurohold) și Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului...
Ultima oră
Pe aceeași temă