9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialDouă anchete la un colegiu din Ploiești, după ce un profesor ar...

Două anchete la un colegiu din Ploiești, după ce un profesor ar fi obligat o elevă să stea în genunchi, pentru a-i fi înapoiat telefonul mobil

Conducerea Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Ploieşti şi Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Prahova au început anchete, după o elevă ar fi fost obligată de un profesor să se aşeze în genunchi pentru a-şi primi înapoi telefonul mobil, informează Mediafax.

Într-o plângere depusă de tatăl elevei la conducerea unității de învățământ, este reclamat „comportamentul neadecvat” al profesorului de sport. Astfel, bărbatul a reclamat că fiica sa de clasa a X-a ar fi fost obligată de profesorul de sport să se aşeze în genunchi pentru a-i înapoia telefonul mobil.

„Consiliu de Administraţie s-a întrunit astăzi (joi – n.r.). A fost numită o comisie de anchetă, formată din trei profesori şi un preşedinte, care să cerceteze. Noi nu ştim ce s-a întâmplat exact. Profesorul e venit nou la noi, este suplinitor. În termen de 30 de zile suntem obligaţi să terminăm cercetarea şi îi vom trimite în scris, raportul, părintelui”, a declarat directorul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Ploieşti, Petrica Dragomir, pentru Mediafax.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Prahova, un inspector de specialitate face cercetări în paralel. „Aşteptăm concluziile comisiei de disciplină care anchetează. Inspectorul de specialitate a fost desemnat de ISJ să cerceteze. A stat de vorbă cu eleva, cu colegii săi, cu profesorul. Acum nu putem să ne pronunţăm. Problema se pune cum şi dacă a ajuns eleva în genunchi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Prahova, Aurel Graur.

Cele mai citite

Asistat de Xi Jinping, Putin se pregătește de un război lung cu Occidentul

Prezența unui civil în fruntea ministerului apărării din Federația Rusă și recenta modificare a legii învățământului din China, prin care elevii din gimnaziu vor...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă