14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDosar Maternitatea Giuleşti: Asistenta Cîrstea, condamnată la 2 ani şi 2 luni...

Dosar Maternitatea Giuleşti: Asistenta Cîrstea, condamnată la 2 ani şi 2 luni cu executare

Asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată definitiv, joi, la doi ani şi două luni de închisoare cu executare în dosarul incendiului în care șase nou-născuți au murit și alți cinci au fost răniți, iar Maternitatea Giuleşti a primit o amendă penală de 400.000 de lei, informează Mediafax.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi fostul manager Bogdan Marinescu la şase luni de închisoare cu suspendare, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti dispunând că el să aibă un termen de încercare de doi ani şi şase luni. Fostul şef al Spitalului “Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti primise, în primă instanţă, o amendă penală de 6.500 de lei.

Şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

Cu privire la şeful Serviciului tehnic, Vasile Dima, instanţa a constatat că a încetat procesul penal pornit împotriva sa. Iniţial, în primă instanţă, Dima a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe electricianul Gigel Oprea la un an de închisoare cu suspendare. Judecătoria Sectorului 6 a stabilit, în faza de fond a procesului, să îl condamne la doi ani de închisoare.

Trei nou-născuţi au murit în incendiul de la maternitatea Giuleşti, din 16 august 2010, iar alții trei au pierit la scurt timp, din cauza arsurilor. Singura asistentă care era de serviciu în acel moment în sectia de terapie intensiva ieşise din salon pentru câteva minute.

Citește și: Incendiu la Maternitatea Giuleşti: 4 bebeluşi au murit, 7 sunt răniţi grav

În iulie 2013, instanţa a hotărât că Spitalul „Panait Sârbu” şi asistenta medicală Florentina Cîrstea trebuie să plătească daune de peste 4,3 milioane de euro. De asemenea, femeia a primit o condamnare de doi ani şi două luni de închisoare.

Fostul manager al Spitalului “Panait Sârbu”, profesorul Bogdan Marinescu, a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar şeful Secţiei neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat. Şeful Serviciului tehnic Vasile Dima a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi ani de închisoare.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă