22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialDoi comisari de la Protecţia Consumatorilor Bucureşti, arestaţi pentru mită

Doi comisari de la Protecţia Consumatorilor Bucureşti, arestaţi pentru mită

Doi comisari ai Comisariatului pentru protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au fost arestaţi  de Tribunalul Bucureşti, pentru luare de mită, după ce au primit câteva mii de lei pentru a aplica sancţiuni mai blânde unor administratori de societăţi comerciale.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Maria Bologa şi Sorin Gabriel Stoinea, comisari în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul General pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti – Ilfov, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată (trei, respectiv două acte materiale), informează, luni, DNA, preluat de Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, în 15 iulie 2010, cu ocazia unui control, inculpata Bologa Maria, în calitatea sus menţionată, a pretins şi primit de la un denunţător 2.000 lei pentru a constata, cu ocazia verificărilor efectuate la societatea comercială administrată de denunţător, alte contravenţii decât cele reale, mai puţin grave, astfel încât să poată aplica amenzi mai reduse.

La data de 16 iulie 2010, ca urmare a unor alte controale desfăşurate la două societăţi comerciale, inculpata Bologa Maria, în prezenţa lui Stoinea Sorin-Gabriel, a pretins suma de 2.000 lei, din care a primit 1.000 lei de la un denunţător, respectiv a pretins şi primit 2.500 lei de la o altă persoană denunţătoare, pentru a constata alte contravenţii decât cele reale, mai puţin grave, prevăzute cu amenzi într-un cuantum mai redus.

Inculpaţilor Bologa Maria şi Stoinea Sorin-Gabriel li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

În 3 septembrie 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a celor doi inculpaţi pe termen de 29 de zile.

Cele mai citite

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă