19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDoi britanici au parcurs peste 200 de kilometri ca să-și ducă peștișorul...

Doi britanici au parcurs peste 200 de kilometri ca să-și ducă peștișorul la un veterinar

Din dragoste pentru peştişorul lor roşu, Nemo, doi britanici dintr-un orăşel la nord de Londra au parcurs peste 200 de kilometri să-şi ducă animalul la o operaţie la veterinar, transmite AFP citată de Agerpres.

Operația a vizat extirparea unei tumori și s-a desfășurat la un spital veterinar din Bristol (vestul Angliei).

Sonya Miles, medicul veterinar care s-a ocupat de Nemo, un peşte roşu de cinci ani, a declarat AFP că operaţia a durat 45 de minute, timp în care a fost adormit şi scos din apă pentru ca tumora, aproape la fel de mare ca el, să poată fi extirpată. “Ne-a fost foarte teamă la un moment dat fiindcă inima încetase să îi bată, însă asistenta anestezistă a reuşit să îl reanime”, afirmat Sonya Miles. 

De îndată ce a fost pus în apă, peştişorul a început să înoate normal. 

Sonya Miles a spus că acest tip de operaţie nu este foarte frecvent, proprietarii ezitând să cheltuiască 200 de lire sterline (260 de euro) pentru un animal de companie pe care nu au plătit prea mult. Ultima operaţie de acest fel la grupul veterinar Highcroft din Bristol avusese loc în 2015. 

Povestea a fost amplu relatată în presa britanică de marţi. “Aş fi făcut acelaşi lucru şi sunt foarte impresionată să aflu că medicii veterinari pot opera vietăţi mici ca acest peştişor”, a scris Martina Watson pe pagina de Facebook a BBC.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...
Ultima oră
Pe aceeași temă