Cariera navetei spaţiale Discovery s-a încheiat după 238.539.663 kilometri parcurşi în 27 de ani, şi marchează sfârşitul unei ere: programul navetelor spaţiale se va încheia în iunie 2011, iar viitorul misiunilor spaţiale este deocamdată incert.
La centrul de comandă al misiunilor spaţiale din Houston, Texas, aterizarea navetei Discovery a fost sărbătorită cu un ochi care râde şi unul care plânge; pe de o parte, pentru că misiunea STS-133 poate fi considerată un succes, pe de altă parte, pentru că despărţirea de Discovery nu le-a căzut uşor angajaţilor NASA. De la primul său zbor, care a avut loc pe 30 august 1984, Discovery a călătorit de 39 de ori în spaţiu, unde s-a aflat în total timp de 365 de zile. Discovery este nava care a dus în spaţiu telescopul Hubble în 1990, care a avut primul “rendezvous” cu staţia spaţială rusă MIR şi a avut primul pilot-femeie în 1995 – pe Eileen Collins, care câţiva ani mai târziu avea să fie şi prima comandantă a unei misiuni spaţiale.
Totodată, Discovery este nava cu care NASA şi-a reluat, de două ori, programul spaţial, după accidentele navelor Challenger, în 1988, şi Columbia, în 2005. Cele 13 zboruri ale sale către Staţia Spaţială Internaţională ISS sunt de asemenea un record – în ultima misiune Discovery ducând pe ISS un robot umanoid şi un nou modul de depozitare.
“Rămâi cu bine, Discovery”
“Houston, aici Discovery pentru ultima oară. Roţile s-au oprit” – cu aceste cuvinte a încheiat comandantul Steven W. Lindsey ultima misiune, numită STS-133. Toţi participanţii la ea, atât cei din aeronavă cât şi cei de la sol, nu au avut decât cuvinte de laudă la adresa navetei, dar şi al întregului program spaţial; unul dintre astronauţi, Benjamin Drew, este de părere că “nu vom mai face un vehicul atât de complex pentru multă vreme. În cinci sau zece ani, oamenii se vor întreba “cum am reuşit să construim ceva care era în stare să facă atâtea lucruri diferite?”
Mike Leinbach, directorul de zbor al misiunii, s-a arătat mai mult decât mulţumit de această ultimă misiune: “am vrut să terminăm cu bine, şi Discovery a reuşit asta. A fost o misiune perfectă, cu o echipă perfectă la bordul navei şi o echipă perfectă la sol. Nu aş putea fi mai fericit de-atât”.
Un alt membru al misiunii, fizicianul Michael R. Barratt, a declarat că “tocmai trăim sfârşitul unui program şi desigur că suntem puţin trişti să vedem aceste superbe şi magnifice aparate de zbor fiind scoase din folosinţă. Însă”, a adăugat Barratt, “era şi timpul – au trăit o viaţă lungă, şi au avut un palmares fabulos. Le vom lăsa să se retragă cu demnitate şi vom demara munca la următoarea generaţie de nave spaţiale”.
Naveta bună la toate
Programul navetelor spaţiale, STS (Space Transportation System) a fost iniţiat de preşedintele Richard Nixon în 1969, iar construcţia navetelor a început în 1972. Scopul programului a fost crearea unui mijloc de transport în spaţiu care să poată fi folosit atât de NASA cât şi de către Ministerul Apărării şi diverse instituţii ştiinţifice – iar costurile să nu fie exagerat de mari.
Prima navetă, Enterprise (numită astfel în urma unei campanii condusă de fanii serialului science-fiction Star Trek), a fost construită de un consorţiu de companii la vârful căruia se afla firma Boeing şi a fost prezentată publicului în 1976.
Primul zbor, pentru care a fost folosită naveta Columbia, a avut loc la 12 aprilie 1981. În total, au avut loc 133 de misiuni, navetele spaţiale fiind folosite în multiple scopuri; astfel, ele au folosit atât ca laboratoare de cercetare în misiuni ştiinţifice, cât şi ca “autobuz” către staţiile spaţiale MIR şi ISS; totodată, mai multe misiuni au avut ca scop repararea telescopului Hubble, iar altele au transportat sateliţi care au fost apoi propulsaţi în misiuni interplanetare. În total, nu mai puţin de 246 de persoane au călătorit în spaţiu la bordul lui Discovery.
Către Marte, în 2030
Sfârşitul programului navetelor spaţiale are un gust mai mult decât amar pentru NASA; într-un fel, acest program a fost însăşi raţiunea existenţei agenţiei spaţiale americane, care va trebui să îşi găsească un alt rol, având însă la dispoziţie nişte mijloace financiare foarte reduse.
Iniţial, programul STS urma să fie înlocuit cu programul Constellation, iar acesta ar fi avut două scopuri principale: pe de o parte, întoarcerea astronauţilor americani pe lună şi eventual stabilirea unei baze pe satelitul Terrei, iar pe de altă parte pregătirea unei misiuni umane către Marte.
Decizia administraţiei Obama de a opri programul din cauza costurilor ridicate a fost criticată atât în congresul american cât şi de către mulţi foşti astronauţi, care se tem că stoparea temporară a programului ar putea deveni mai târziu permanentă, şi că Statele Unite şi-ar pierde supremaţia în spaţiu. Barack Obama a anunţat însă că nu va opri programele spaţiale, ci că a operat o schimbare de priorităţi: astfel, pentru Obama, o misiune pe lună este prea costisitoare şi folosurile ei minore; preşedintele speră însă că în 2030, NASA va putea trimite pentru prima dată astronauţi pe Marte.
Până atunci, singurul mijloc de călătorie în spaţiu pentru astronauţii americai va fi racheta rusească Soyuz. Costul unui loc? 55 de milioane de dolari, dus-întors.
