14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialDiplomat european: Ambasadorii statelor membre UE au acceptat condițiile impuse de Belgia,...

Diplomat european: Ambasadorii statelor membre UE au acceptat condițiile impuse de Belgia, pentru semnarea acordului de liber schimb cu Canada

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au acceptat, joi seara, propunerile făcute de Guvernul belgian cu privire la CETA, acordul de liber schimb dintre Canada și UE, a precizat un diplomat european, sub rezerva anonimatului, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

Astfel, statele membre își pot da acceptul oficial pentru acord și pentru documentele sale anexe până vineri la miezul nopții (ora 22:00 GMT). În acest context, diplomatul și-a exprimat speranța ca după încheierea tuturor procedurilor, „să putem spune că UE este gata să semneze CETA”.

Anterior, premierul belgian Charles Michel a anunțat joi că s-a ajuns la o poziție comună a Belgiei referitoare la CETA. „În sfârșit am ajuns la un acord între belgieni”, a declarat la rândul său premierul regiunii belgiene Valonia, socialistul Paul Magnette, care se opunea semnării CETA în forma inițială. „Valonia este extrem de fericită că solicitările noastre s-au putut face auzite”, a adăugat el.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat că nu va lua legătura cu premierul canadian Justin Trudeau până la încheierea acestui proces. „Sunt bucuros pentru veștile bune primite de la premierul Charles Michel. Doar atunci când toate procedurile vor fi finalizate pentru semnarea CETA îl voi contacta pe premierul Justin Trudeau”, a scris Tusk pe contul său de Twitter.

De câteva zile, guvernul federal belgian încerca în zadar să convingă Valonia, regiunea Bruxelles-Capitală și Comunitatea lingvistică franceză din Belgia să revină asupra opoziției lor față de acordul de liber-schimb dintre UE și Canada, care bloca semnarea CETA de către Belgia și, prin urmare, de către întreaga Uniune Europeană.

Miercuri seara, în lipsa unui acord din partea Belgiei, summitul european care urma să aibă loc joi la Bruxelles pentru semnarea CETA a trebuit să fie anulat. „Summitul de astăzi (joi) a fost anulat. Pentru moment, nu a fost stabilită nicio nouă dată”, a confirmat pentru AFP o sursă europeană.

Cele mai citite

VIDEO. Inundațiile pun stăpânire pe Brazilia. Bilanțul se ridică la 75 de morți

Bilanțul victimelor ploilor abundente care au provocat inundații în statul brazilian Rio Grande do Sul din sudul țării a crescut la cel puțin 75...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă