23.8 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăSocialSe deschid înscrierile pentru o competiție pe proiecte din construcții sustenabile

Se deschid înscrierile pentru o competiție pe proiecte din construcții sustenabile

Potrivit organizatorilor, pot fi înscrise proiecte din România începute și finalizate în perioada 2022–2026 sau care urmează să fie finalizate până la finalul anului 2026

Saint-Gobain România a anunțat deschiderea înscrierilor pentru ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy”, un program care premiază proiecte din domeniul construcțiilor considerate relevante pentru zona de inovație și eficiență energetică.

Potrivit organizatorilor, pot fi înscrise proiecte din România începute și finalizate în perioada 2022–2026 sau care urmează să fie finalizate până la finalul anului 2026, cu condiția utilizării unor soluții ale companiei în execuție. Participarea este gratuită.

Competiția vizează lucrări din mai multe segmente ale industriei construcțiilor, de la clădiri rezidențiale și comerciale la proiecte de infrastructură, cu accent pe performanța energetică, calitatea execuției și utilizarea materialelor considerate eficiente din punct de vedere al sustenabilității.

Înscrierile sunt deschise până la 31 octombrie 2026, iar câștigătorii vor fi anunțați în luna decembrie a aceluiași an. Premiile totale sunt în valoare de 50.000 de euro și includ, pe lângă recompense financiare, vizite de studiu și prezentări dedicate proiectelor câștigătoare. Proiectele selectate la nivel național vor intra ulterior în competiția internațională programată pentru 2027.

Inițiativa urmărește să evidențieze proiectele care integrează criterii de sustenabilitate și performanță tehnică în construcții, într-un context în care industria este tot mai orientată spre eficiență energetică și reducerea impactului asupra mediului.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Trump neagă categoric un posibil acord de 300 de miliarde pentru Iran: Este o informație falsă

JD Vance declarase, într-un interviu, că Iranul ar putea avea acces la un fond de reconstrucție, dar nu finanțat direct de Washington, ci de...

Zi mixtă pe Bursa de la București: BET scade, în timp ce sectorul financiar reușește ușoare creșteri

În topul lichidității s-au aflat acțiunile Băncii Transilvania, cu tranzacții de 18,58 milioane de lei, urmate de Hidroelectrica și NuclearelectricaBursa de Valori București a...

Metrorex închide 2025 cu pierderi de peste 312 milioane lei, în ciuda veniturilor în creștere din bilete

Rezultatul negativ vine în principal din dezechilibrele dintre veniturile obținute și cheltuielile ridicate de operare și investițiiMetrorex a încheiat anul 2025 cu pierderi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă