15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialDin nou taxe la Mamaia

Din nou taxe la Mamaia

Primaria Constanta a anuntat ieri ca intentioneaza sa reintroduca o parte din taxele speciale care au existat timp de patru ani, dar care au fost desfiintate anul trecut. Anuntul a fost facut cu prilejul unei dezbateri organizate de autoritatile cu investitorii din turism, pentru a prezenta viziunea lor despre investitiile in statiunea Mamaia.

Primarul Constantei, Radu Mazare, a declarat ca, avand in vedere modificarile la legile privind administratia publica locala, finantele publice si codul fiscal, introducerea unor taxe locale este permisa in mod explicit. Astfel, Consiliul Local va vota, la sfarsitul lunii octombrie, reintroducerea taxei de irigare spatii verzi, la valoarea de 33 lei noi/loc de cazare/an, a taxei pentru cresterea gradului de liniste si siguranta in derularea activitatilor economice (intre 11 lei si 1.096 lei) si a taxei de acces in statiunea Mamaia pentru autoturismele care nu au numar de inmatriculare in municipiul Constanta (trei lei pentru fiecare intrare, 246 lei abonamentul pentru intregul sezon).

Insula artificiala

Autoritatile locale spun ca prin aceste taxe se vor strange aproximativ un milion de euro, bani care vor fi folositi pentru diferite proiecte de investitii. Cel mai important este constructia unui oras lacustru pentru distractie. Este vorba, de fapt, despre o salba de insule ridicate pe piloni, sub forma unei frunze de artar, legate intre ele prin pontoane si amplasate la 500 de metri de malul lacului Siutghiol. Aici se va muta viata de noapte a statiunii, pentru ca vor exista cluburi de muzica, baruri, discoteci, restaurante, taverne, terase. Proiectul va fi finantat din bugetul Primariei Constanta, din fonduri europene si din finantari private, dar se va realiza numai daca primeste avizul de mediu din partea ministerului de resort. Hotelierii, patronii de restaurante din Mamaia, reprezentantii agentiilor de turism si ai tour-operatorilor s-au declarat la unison de acord cu reintroducerea taxelor si cu investitiile propuse, declarand ca in acest fel vor creste atat atractivitaea statiunii, cat si, implicit, veniturile lor.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 825: Zelenski, așteptat la Bruxelles

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este aşteptat în această dimineaţă la Bruxelles, unde urmează să semneze un acord bilateral de securitate cu premierul belgian Alexander...

Accident grav pe DN 1, între un autoturism și un camion

Două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în această dimineaţă pe DN 1, în localitatea...

Trei scenarii pentru Europa

Alegerile europarlamentare din iunie 2024 sunt cruciale pentru viitorul Europei. Există cel puțin trei blocuri de partide care se bat pentru câștigarea puterii în...
Ultima oră
Pe aceeași temă