23 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialDIICOT nu face investigaţii în cazul cartelelor prepaid folosite pentru acţiuni teroriste

DIICOT nu face investigaţii în cazul cartelelor prepaid folosite pentru acţiuni teroriste

Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat că instituţia pe care o conduce nu are în derulare vreo investigaţie referitoare la folosirea cartelelor prepaid din România pentru acţiuni teroriste, scrie Agerpres“Nu am cunoştinţă despre declaraţia dată de SRI. DIICOT, în acest moment, nu are o investigaţie, dar dacă ar avea-o, tot n-ar putea să o comunice, pentru că probabil s-ar desfăşura sub auspicii de informaţie clasificată”, a declarat Horodniceanu, joi, după o dezbatere care a avut loc la Palatul Parlamentului. 

Daniel Horodniceanu a precizat că gradul de alertă teroristă se menţine la “albastru precaut”. 
“Nu este mai greu ca în perioada anterioară, nu suntem la un grad sporit de alertă teroristă, suntem, aşa cum spuneam şi săptămâna trecută, la albastru precaut. Din fericire, avem forţe de reacţie şi ne-am creat instrumente suplimentare, inclusiv prin crearea de instituţii în interiorul DIICOT şi suplimentarea personalului, care să se ocupe de astfel de infracţiuni, atât de terorism, cât şi cele împotriva siguranţei naţionale”, a spus şeful DIICOT. 

În România, indivizi afiliaţi organizaţiilor teroriste au folosit cartele prepaid pentru comunicare în exterior, a informat SRI miercuri într-un comunicat de presă. 

“În România, indivizi afiliaţi organizaţiilor teroriste au folosit cartele prepaid pentru comunicare în exterior. Investigaţia priveşte inclusiv posibilitatea utilizării unor astfel de cartele în atentatele din Europa. De altfel, informaţii recente indică lansarea de ameninţări la adresa unor infrastructuri de transport dintr-o ţară europeană de pe astfel de cartele”, a precizat SRI, ca reacţie la informaţiile apărute în spaţiul public cu referire la cartelele nenominale din România.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 846: Rutte promite că Olanda va continua să sprijine Kievul

Premierul olandez în exerciţiu, Mark Rutte, a asigurat că viitorul guvern, în care un rol esenţial îl va juca extrema dreaptă, dar în care...

Rusia – Ucraina, ziua 846: Rutte promite că Olanda va continua să sprijine Kievul

Premierul olandez în exerciţiu, Mark Rutte, a asigurat că viitorul guvern, în care un rol esenţial îl va juca extrema dreaptă, dar în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă