7.4 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialDialogul Herta Muller-Gabriel Liiceanu, moment istoric pentru cultura română

Dialogul Herta Muller-Gabriel Liiceanu, moment istoric pentru cultura română

În dialogul cu Gabriel Liiceanu de la Ateneu, Herta Muller a criticat intelectualii români, acuzându-i de falsă rezistenţă şi pasivitate în timpul comunismului.

Înainte de primirea Premiului Nobel, vizitele Hertei Müller în România treceau aproape neobservate – în 2009, scriitoarea a participat în România la un eveniment de provincie, Festivalul de Literatură „Oskar Pastior” de la Sibiu, iar ecourile abia de au trecut graniţele judeţului. Nobelul a schimbat însă radical percepţia publică asupra scriitoarei. Vizita de luni seara a stârnit un interes incredibil în rândul publicului bucureştean, care s-a înghesuit să intre în clădirea Ateneului. O altă mulţime de  oameni încerca să facă rost de o invitaţie; la 19.30, la o oră după debutul evenimentului, oamenii mai negociau cu portarii din spatele uşilor încuiate un eventual acces. Cei care au avut norocul să se afle în sală au asistat la una dintre puţinele dezbateri autentice, fără mănuşi, pe subiectul complicităţii intelectualilor cu dictatura.

Răfuiala cu intelectualii români

În dialogul dintre Herta Müller şi filosoful Gabriel Liiceanu, mărul discordiei a fost angajamentul politic inconsistent al intelectualilor români în comunism, care, chiar dacă au refuzat să laude şi să sprijine sistemul, nici nu au îmbrăţişat vreo formă deschisă de protest politic.

Pentru Liiceanu, elita intelectuală s-a opus sistemului refuzând să-şi „prostitueze cuvintele” şi să scrie cărţile propagandistice pe care regimul le vroia: „Unii dintre noi am avut naivitatea să credem că aveam un angajament politic. Dar acum aflăm de la dvs. că acest mod de a nu ne prostitua cuvintele a fost prea puţin, că el nu a fost un angajamant politic, ci un vinovat apolitism”. Răspunsul Hertei Müller a venit sec, sprijinit pe comparaţia cu ţările din centrul Europei, unde s-au înregistrat mişcări de protest chiar şi în sânul Bisericii şi unde „au fost mai mulţi oameni care au spus ceva împotriva regimului. În România, dacă vrei să vorbeşti de dizidenţă, nu ai ce să spui, decât, eventual, că nu a fost dizidenţă organizată. Radu Filipescu, preotul Calciu, Paul Goma au fost lăsaţi singuri, cine i-a sprijinit? Protestatarii au fost prea puţini şi cine şi-a ridicat capul a fost lăsat singur”.

Concluzia scriitoarei este necruţătoare: rezistenţa prin cultură a intelectualilor este vorbă în vânt („când eu am avut probleme cu dictatura, cei mai mulţi au tăcut”), iar duritatea dictaturii în România se datorează şi intelectualităţii care s-a refugiat în cultură, păstrându-şi astfel o foarte confortabilă neutralitate politică. „Ce vreţi dumneavoastră să laud mi se pare prea puţin, n-am ce să spun. Este o modalitate de a rămâne onest personal, să nu te murdăreşti, dar nu a fost ceva împotriva dictaturii, care să deranjeze clanul de ceauşişti şi securişti. Dacă ar fi fost foarte mulţi care să deranjeze această dictatură, ea nu ar fi putut să se facă tot mai sinistră. Până la urmă, nimeni din Est nu a umblat cu maşina de scris la poliţie ca noi, care trebuia să obţinem permis pentru folosirea ei”, a observat câştigătoarea Nobelului făcând referire la faptul că scriitorii trebuiau să-şi înregistreze maşinile de scris pentru a putea fi identificaţi în cazul în care ar fi apărut manifeste sau scrieri subversive în regim de samizdat.

Scriitorii s-au enervat pe sistem „în sinea lor”

Replicile care au urmat acestui dialog spun multe despre cât de puţin conciliabilă este poziţia celor doi oameni de cultură: „Dumneavoastră aţi fost (să vă înregistraţi maşina de scris – n.r.)?”, a întrebat filosoful. „Da”, a răspuns Herta Müller. „Eu n-am mers”, a contraatacat Liiceanu. „Oh, sunteţi dizident”, l-a ironizat scriitoarea. „De ce aţi mers?” „Ca să folosesc maşina de scris fără să mă aresteze”. „ Trebuia să fiţi dizidentă şi să vă asumaţi riscul, să nu vă lăsaţi umilită în felul acesta.” „Da, dar vedeţi, n-am fost. Poate nici n-am fost dizidentă, pe când alţii au fost, cei care şi-au scris cărţile cu limbaj curat (necontaminat cu propagandă – n.red.)”. 

Înţepăturile şi contrele au fost prezente pe toată durata dezbaterii – când povesteşte despre situaţiile umilitoare în care te punea regimul comunist, Gabriel Liiceanu remarcă, ironic, „asta ni s-a întâmplat mai multora”, iar Herta Müller ripostează: „Trebuia să vă enervaţi”. „Dar ne-am enervat”, spune Liiceanu. „Desigur. Şi asta a fost tot”, conchide scriitoarea, în hohotele asistenţei. Scriitorii care „nu şi-au întinat cuvintele” şi-au consumat furia pe sistem în interior, „s-au enervat în sinea lor”, în cuvintele acide ale scriitoarei. Întrebată dacă se consideră dizidentă, Herta Müller, care în timpul comunismului a avut doar meserii fără tangenţă cu cultura, a parat spunând că nu se consideră dizidentă, ci o persoană obişnuită: „Am avut şi nenorocul să lucrez acolo unde cei mai mulţi intelectuali nu au ajuns. M-au tot împins de colo colo şi am ajuns să văd cum trăiesc oamenii normali… Am vrut să trăiesc normal, să nu fac ceva de care să nu pot să vorbesc pe urmă. Mi-a fost greaţă de funcţionarii ăştia, nulităţile pe care le vedeam în fabrică, în magazin, la poştă, la doctor, fiecare avea nişte aluri şi trata oamenii de parcă ar fi, mă scuzaţi, «ultimul căcat»”.

„Când stau aici nu sunt scriitoare, e altă meserie – e circ”

Valorificarea suferinţei a fost un alt punct de divergenţă în discuţia dintre cei doi – scriitoarea a tăiat scurt argumentul filosofului, care susţinea că trauma şi suferinţa aduse de comunism celor sensibili le-ar fi creat acestora o înţelegere superioară: „N-am nici o înţelegere superioară a lumii, tot aşa cum n-am de fapt o înţelegere a ei. Eu nu pricep lumea şi de aia scriu… Când stăteam în România şi mă gândeam seara la ce s-a întâmplat în cursul zilei, nu puteam să-mi dau seama. De altfel, nici nu-mi permiteam să mă gândesc într-un arc mai mare, o perspectivă mai largă. Îmi ajungeau lucrurile micuţe şi exacte care se tot adunau lângă mine, fiindcă lor trebuia să le fac faţă. Nu am putut să-mi pun probleme, pur şi simplu a trebuit să fac faţă şi asta îmi absorbea toate energiile din cap, tot ce puteam rezulta. De înţelegere superioară nici nu putea fi vorba”. Scrisul este pentru scriitoare o vocaţie pe care o practică doar în singurătate, „e ceva ce mă chinuieşte şi nu mă lasă în pace şi mă obligă să-mi screm mintea până nu mai pot, dar când o fac mă ajută. Când stau aici nu sunt scriitoare, sunt scritoare doar când sunt singură cu mine. Ce fac aici e altă meserie – e circ.”

„Patrie este ceea ce nu poţi să suporţi şi ceea ce nu poţi să părăseşti”

Sentimentul exilului a fost celălalt leitmotiv în discuţia de la Ateneu, scriitoarea repetând o idee mai veche, anume că nu mai e  posibil să se întoarcă definitiv în România: „Eu m-am născut aici, am trăit toate cele până în ’87 şi după aia gata, m-au dat afară, nu am mai putut să mă întorc. Cred că (întoarcerea – n.red.) ar fi o iluzie. Istoria dintotdeauna a exilului e că nu te mai întorci cum ai plecat. Nu că nu ai vrea – ci că a trebuit să te schimbi acolo, să-ţi aranjezi altfel viaţa şi când vii înapoi descoperi că lucurile s-au tăiat.” În comunitatea germană din România, întoarcerea nu-şi mai are rost – „în sate mai sunt 3-4 oameni în vârstă care nu mai au pe nimeni şi casele de bătrâni sunt viitorul minorităţii germane din ţara asta. Dacă aş vrea să revin să continui nu aş avea cu ce, cu cine şi este imposibil. Toţi aştia sunt undeva în lume şi pe mine asta câteodată mă doare; dar alt-minteri spun că am avut şi noroc.” Chiar dacă preferă cuvântului ideologizat „patrie” pe acela mai intim de „acasă”, scriitoarea încearcă să-l definească: „De multe ori am zis în Germania că «heimat/patrie» este ceea ce nu poţi să suporţi şi ceea ce nu poţi să părăseşti. Poţi să pleci cu picioarele, dar duci cu tine greutăţile din cap.  Tâmpita de patrie vine cu tine dacă nu vrei. Şi te chinuie şi acolo unde te-ai dus să scapi cu viaţă.”

„Cu cât era ţara mai prăpădită, mai puneau o strofă la imn”

Dialogul a luat sfârşit cu o amintire din comunism a Hertei Müller. După „nu ştiu câte luni de şomaj”, ea ajunge să predea ca suplinitoare la o grădiniţă, cu speranţa că slujba aceasta nu va fi ideologizată, „sunt copii mici, nimeni nu se uită ce şi cum”. Însă din prima zi descoperă că programul trebuie să înceapă cu intonarea imnului interminabil al României comuniste – „Cu cât era ţara mai prăpădită, mai puneau o strofă.”

Îi învaţă pe copii un cântecel de iarnă, însă „copiii nu erau obişnuiţi, aşa că a trebuit să le explic de ce fulgul are o rotiţă albă, de ce cade aşa. Nu mai ştiau decât chestii ideologice, mama, mama bună şi pac, într-a treia strofă – Elena. Nu te mai aşteptai, dar până la urmă tot venea.” A doua zi, proaspăta educatoare se face că uită de momentul ritualic al imnului, dar copiii vigilenţi îi atrag atenţia. „Apoi s-au pus într-un semicerc ca nişte soldaţi, cu mâinile lipite de corp şi au început să cânte. După trei strofe, le-am spus foarte bine, ajunge – dar unul a spus că nu e tot, aşa că a trebuit să-l cânte până la capăt.” „Copiii aceia”, a întrerupt-o filozoful, „au acum 25 de ani”. „Poate n-au ieşit încă din acele idei – dar depinde de ce li se spune acum”, s-a îndoit Herta Müller.

„Atunci are şi circul nostru din seara asta un sens”, a observat filosoful. „Nu ştiu.” „Poate le spune ceva”, a insistat Liiceanu. „Poate”, a pus punct Herta Müller dezbaterii. O dezbatere care dacă ar fi avut loc cu 10-15 ani mai devreme şi ar fi implicat mai mulţi intelectuali formatori de opinie, ar fi schimbat poate faţa culturii româneşti. 

Coadă ca pe vremuri la autografele Hertei Müller

O aglomeraţie de nedescris şi nişte crize de nervi ale unor pensionari cam agitaţi au însoţit lansarea seriei de autor Herta Müller, aseară, la librăria Humanitas Kretzulescu. Andrei Pleşu a fost cel care prezentat-o publicului pe marea scriitoare de care îl leagă o „prietenie de cursă lungă”. „Voi vorbi puţin pentru că ştiu că Hertei nu-i plac lucrurile astea. Nu-i plac festivismele, vorbele mari, temenele, zâmbetele de circumstanţă şi blabla-urile. „Da. Aşa e”, a confirmat scriitoarea zâmbind. „Motivul pentru care Hertei nu îi plac aceste lucruri este acela că ea e un om cât se poate de autentic, ori în situaţii precum cea de faţă, toţi suntem un pic neautentici. Unii dintre dumneavoastră aţi venit pentru că vreţi să vă lăudaţi apoi pe la cunoştinţe cu un autograf al Hertei Müller, alţii, care au apucat alte vremuri, au intrat pentru că au văzut coadă şi se ştie că la coadă te aşezi chiar dacă nu ştii «ce se dă»”.

La această afirmaţie, o femeie a strigat iritată: „Nu avem nevoie de jigniri!”, în timp ce un domn, şi mai nervos, a urlat din mulţime: „N-am venit să te ascultăm pe dumneata, ci pe doamna Herta Müller!” Cei prezenţi au rămas şocaţi văzând asemenea manifestări, dar Andrei Pleşu a parat cu eleganţă „lovitura” venită din public: „Ei bine, recunosc că şi eu am fost puţin neautentic, pentru că nici eu nu am venit aşa dintr-un elan personal, ci pentru că m-au rugat  Herta şi prietenul meu Gabriel Liiceanu. Dar Herta e întotdeauna autentică. De altfel, motivul pentru care a plecat din ţară este tocmai acela că nu există sistem care să favorizeze neautenticul mai mult decât dictatura. În dictatură să faci şi să spui lucruri în care nu crezi devine o a doua natură. Ori Herta nu putea suporta aşa ceva. Închei prin a spune: „Herta, mor după tine! Îmi place cum scrii, ce spui, cum trăieşti!” Scriitoarea nu a adăugat decât câteva cuvinte, mulţumind editurii şi traducătorilor săi, după care şi-a suflecat mânecile şi a început să dea autografe. Şi, având în vedere faptul că admiratorii săi făcuseră o coadă ce se întindea până la Palatul Regal, a avut ceva de lucru. (G.L.)

Cele mai citite

U-BT Cluj, înfrângere dureroasă în Turcia! 80-99 cu Turk Telekom în EuroCup

U-BT Cluj-Napoca a suferit o înfrângere dureroasă în Turcia, în timp ce FC Argeș și CSM Oradea au obținut victorii importante în FIBA Europe...

BVB raportează scăderea veniturilor și profitului net în primele nouă luni ale anului

Bursa de Valori București (BVB) a anunțat rezultate financiare în scădere pentru primele nouă luni din 2024, raportând venituri operaționale de 30 milioane lei...

Jennifer Lopez reacționează după ce fostul soț Ben Affleck a lăudat-o

Jennifer Lopez a fost recent surprinsă pe covorul roșu, în cadrul unui eveniment dedicat filmului său "Unstoppable", unde a vorbit despre performanța sa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă