Fie că apelăm la tehnologia modernă, fie că deschidem o carte de specialitate pentru a obține informații cu privire la subiectul depresiei, ceea ce observăm, încă de la început, este un fapt cert: depresia este o boală frecventă, care poate fi gravă și, din acest motiv, trebuie tratată cu seriozitate.
Un ochi format identifică ușor în societatea de azi, „cuiburi ale depresiei“ ce zac pretutindeni, dar despre care se vorbește sau nu se vorbește. Mass-media abordează „cu discreție“ subiectul, dar se înverșunează ori de câte ori se produce o tragedie în miezul căreia pare a se află un „cuib de depresie“; apoi, se stinge totul din nou. Se evocă doar, când și când, gravitatea situației, faptul că statisticile sunt alarmante, iar așa-numită „boală a secolului“ face și va continua să facă ravagii peste tot în lume.
„Depresia afectează aproximativ opt la sută din populația lumii“, „În țara noastră, unul din zece locuitori are astfel de probleme“, „România ocupă locul trei din 23 de state europene, într-un top al persoanelor cu afecțiuni psihice, cei mai mulți dintre pacienți suferind de depresie“, „Numărul persoanelor care intră în depresie este într-o creștere alarmantă“, „Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă“ – iată doar câteva dintre frazele de început ale unor articole de „ultima oră“ avertizând în legătură cu amploarea și gravitatea fenomenului. Ca factori declanșatori, accentul se pune pe aspectele socio-economice – criză financiară, pierderea locului de muncă, nevoia părinților de a pleca la muncă în străinătate, crizele conjugale. Cu alte cuvinte, tot atâtea situații dificile, firești, aș putea spune, într-un fel sau altul, la care ne-am fi putut aștepta (dacă nu la acestea, atunci în mod sigur la altele), pe care poate le-am fi putut anticipa, sau măcar trece imaginar pe lista posibilelor întâmplări nefericite ce pot apărea pe timpul vieții. Cum acest lucru nu se întâmplă, desigur, cădem în depresie. Fiecare etapă a omenirii a avut, cred, propriile momente de criză, în care oamenii erau predispuși unor suferințe, unor trăiri dureroase, chiar traume, cu efecte asupra vieții personale și profesionale. A da amploare fenomenului, a crește alerta cu privire la intensitatea cu care depresia afectează populația mi se pare că este, astăzi, fără precedent; nu același lucru pot spune și despre felul în care se acționează pentru „combaterea“ ori diminuarea efectelor sale. Pe de altă parte, toată lumea vorbește despre depresie, de unde reiese că toată lumea ar trebui să știe ce este depresia. Așa să fie oare?
Cum recunoaștem depresia?
Diagnosticul depresiei se bazează pe un ansamblu de simptome, prezente vreme de minimum două săptămâni și care provoacă o schimbare clară, comparativ cu funcționarea anterioară. Iată principalele simptome:
Tulburarea depresivă ca perturbare a dispoziției bazale. Depresivul are o dispoziție tristă, nu se mai poate bucura, nu mai poate spera, nu mai pune preț pe viitorul său. Depresivul și-a pierdut încrederea în el însuși. Nu mai vede soluții. Totul i se pare inutil. Nu mai are încredere în nimeni și nimic nu îl mai bucură. Nu se simte în stare să mai facă față nici unei situații, cu atât mai puțin uneia dificile.
Inhibiția gândirii. Procesele gândirii sunt neproductive și monotone, rezumându-se de regulă la propria boală, fantezia și bogăția ideativă fiind mult reduse. Se concentrează cu mare dificultate asupra unui lucru.
Scăderea inițiativei, inhibiția psihomotorie. Nu are elan, nu are energie, totul devine prea mult pentru el. Mișcările îi sunt greoaie, încetinite, lipsite de spontaneitate. În contrast, se manifestă uneori o psihomotricitate agitată. Un imbold golit de conținut îi împinge pe cei în cauză spre activități fără sens.
Afectarea vitalității. Se simt obosiți, fără putere și fără energie. Corpul le este greu, ca de plumb, se plâng de dureri difuze și senzații de apăsare. Relația cu propria corporalitate este perturbată.
Simptome vegetative. Tulburări intestinale, presiune abdominală, apăsare la nivelul capului, uscăciunea gurii, tahicardie, extrasistole, scăderea temperaturii, transpirații sau frisoane, senzația de amețeală, dureri de cap, constipație, balonare, pierderea apetitului alimentar, scădere ponderală, scăderea libidoului, dureri de spate.
Tulburări ale somnului, oscilații diurne, suicidalitate. Le este greu să adoarmă ori se trezesc în toiul nopții și rămân treji mult timp. Dimineața, se simt ca și cum nu au închis un ochi toată noaptea. Depresia este o boală chinuitoare, așa că nu este de mirare că cei mai mulți depresivi au cel puțin o tentativă de suicid.
E drept, oricine poate resimți, în anumite zile, scăderi ale moralului, dar, în ziua următoare, buna dispoziție revine. Depresivul nu are această fericită zi următoare.
Întrebările pe care le naște depresia în mintea celui care suferă, dar și a celor apropiați lui, sunt, așadar, multe și… de înțeles. Ce e de făcut ? Trebuie să urmez un tratament? Nu este periculos? Nu risc să devin dependent? Există și alte mijloace de a o depăși? Nu risc să am recăderi?… Pacienții au nevoie să cunoască răspunsurile pentru a-și putea îngriji boala în modul cel mai eficient cu putință. Și asta în ciuda faptului că, deseori, descriu suferințe ce le depășesc pe toate cele cunoscute înainte. Toate dimensiunile vieții lor – relațiile afective, viața socială, cea profesională – sunt perturbate. Nu mai cred în ei înșiși. Nu mai au încredere în ceilalți, în viitor. Orice speranță este spulberată. Nu mai cred în nimic, mai ales în faptul că, într-o bună zi ar putea să se vindece.
Cum poate ajuta psihanaliza?
Modelul psihodinamic contemporan ține cont de faptul că experiențele timpurii ale traumei îl fac pe copil să dezvolte reprezentări problematice despre Sine și despre ceilalți. În cazul abuzului fizic și sexual, copilul internalizează un Sine rău care merită abuzul și care este foarte sensibil în privința victimizării. De asemenea, pierderea timpurie a unui părinte generează la copil un simț al Sinelui abandonat, căruia nu i se pot satisface nevoile pe care în mod normal un părinte le îndeplinește. Toate acestea vor avea ca efect, probabil, dificultăți de relaționare în viața adultă.
Modelul psihodinamic al depresiei are în vedere, de asemenea, studiul mecanismelor de apărare, create foarte devreme în viață, pentru a controla stările afective dureroase. Anumite mecanisme de apărare pot contribui la dezvoltarea depresiei, în timp ce altele pot contribui la protecția împotriva depresiei.
Specifică gândirii psihanalitice este concentrarea pe ceea ce este unic în fiecare pacient. Cu ajutorul așa-numitei regresii (din timpul fiecărei ședințe), psihanaliza îl readuce pe depresiv în copilăria mică, la situația traumatică și starea de perturbare familială din copilărie, de la care a început atunci structurarea nevrotică a personalității sale. Pe lângă aceasta, ceea ce se întâmplă cu regularitate este că pacientul își transferă de la părinții de odinioară înspre analist nevoile, fricile, sentimentele de vinovăție sau agresiunea și, în acest context, poate elabora acele probleme pe care nu le-a rezolvat el însuși, copil fiind, din cauza imaturității sale și a lipsei suportului adulților.
Să redea speranța, gustul pentru viață, încrederea în sine – iată în ce constă munca terapeutului. Dar sunt, oare, toate acestea posibile?… Cum să știm, fără să încercăm? Prin urmare, primul pas este să recunoaștem depresia și să cerem ajutor. După aceea, totul va fi, fără îndoială, posibil…
Mădălina Stan este psiholog clinician,
„Cerul jos și greu apăsa ca un capac, depresia este ca o ceață coborâtă peste viața psihică. Nimic nu se mai distinge, nimic nu mai are valoare. «Depresia» (…) – corpul se înconvoaie, mișcarea încetinește, privirea se golește. Nu rămâne decât o angoasă nudă care se agață de tot ce trece, fără să se poată opri. «Zilele încep sau se sfârșesc, timpul se scurge. Nu mai vrei nimic. Aștepți până când nu mai ai nimic de așteptat» (Perec). Depresia este o maladie împotriva timpului, o «maladie a morții»“.
Jacques Andre – „Cele 100 de cuvinte ale psihanalizei“
„În doliu, lumea a devenit săracă și goală, în melancolie sărac și gol este Eul însuși.“
Sigmund Freud – „Doliu și melancolie“
