37.7 C
București
joi, 20 iunie 2024
AcasăSpecialDefinitivat 2014. Aproape 10.000 de profesori susțin, luni, examenul

Definitivat 2014. Aproape 10.000 de profesori susțin, luni, examenul

9.917 candidați, cu 2.029 mai mulți decât în 2013, sunt așteptați luni, pe 14 iulie, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, informează Ministerul Educației (MEN).

Examenul a început la ora 10.00, în 42 de centre de examen — câte unul în fiecare județ și în municipiul București.

La începutul anului școlar, s-au înscris pentru examen 10.764 candidați, dar au fost admiși să participe la proba scrisă doar 9.917 candidați care au îndeplinit cumulativ cele trei condiții prevăzute de metodologie.

Condițiile sunt: efectuarea unui stagiu de predare în specialitatea postului de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs 'Bine' sau 'Foarte bine' și minimum media 8 la cele două inspecții speciale la clasa desfășurate pe perioada anului școlar.

"În sesiunea 2014, examenul național pentru definitivare în învățământ se organizează la 136 de discipline. Proba scrisă conține subiecte de specialitate, metodica predării, pedagogie și elemente de psihologia educației. Durata de redactare a lucrării este de 4 ore. În județul Cluj și în municipiul București durata probei scrise se va prelungi cu 2 ore pentru 4 candidați cu nevoi speciale. Nota obținută la proba scrisă este nota la examen. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen", precizează Ministerul Educației Naționale.

Rezultatele vor fi afișate pe 19 iulie, iar în intervalul 19-23 iulie vor fi înregistrate și soluționate contestațiile. Afișarea rezultatelor finale este programată pentru data de 24 iulie.

Cele mai citite

Purtător de cuvânt armata israeliană: E “praf în ochi” ideea că am putea “face să dispară” Hamas

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a apreciat miercuri drept "praf în ochi" ideea că am putea "face să dispară" Hamas, împotriva căruia Israelul...

După ce a rămas fără sprijin, Klaus Iohannis, așteptat să anunțe dacă iese oficial din cursa pentru șefia NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi...

Vizita ambasadorului României în statele americane Kansas și Arkansas. Întâlniri cu comunitățile de români, mediul universitar și de cercetare științifică

Ca parte a turneului “50 States, One Community”, ambasadorul României, Andrei Muraru, a vizitat statele americane Kansas și Arkansas, în perioada 13-14 iunie, respectiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă