28.4 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăPoliticăVIDEO. Ce spune George Simion, după decizia de a dona Patriot Ucrainei:...

VIDEO. Ce spune George Simion, după decizia de a dona Patriot Ucrainei: „Condamn în termenii cei mai duri”

Liderul AUR, George Simion, a criticat vehement decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de a trimite un sistem de rachete Patriot în Ucraina.

Simion a declarat că o astfel de hotărâre ar trebui să fie luată doar după alegerea unui nou președinte al României.

Condamn în termenii cei mai duri decizia de astăzi a preşedintelui Klaus Iohannis şi a CSAT, de a renunţa la apărarea de tip Patriot pentru România şi de a acorda acest sprijin pentru Ucraina. Ca preşedinte al României nu voi implica ţara noastră şi nu îi voi expune pe români la niciun tip de război. România nu are de ce să intre în războiaele altora, România trebuie să investească în propriile capacităţi de apărare. De aceea, vă anunţ oficial, pentru că sunt candidatul cu şanse mari de a intra în turul doi de alegeri şi pentru că sunt singurul candidat cu şanse care exprimă o altă opinie: Sistemul de apărare Patriot trebuie să rămână să apere românii, iar România nu trebuie să intre în niciun război. Suntem în plină campanie prezidenţială. Alegerile vor avea loc pe 15 septembrie. Cer tuturor oficialilor români ca această decizie să fie luată abia după alegerea noului preşedinte al României,

a declarat George Simion, prin intermediul unui video pe pagina sa de Facebook.

Joi, 20 iunie 2024, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis.

Agenda discuțiilor a fost consistentă, axată pe teme de interes prioritar din perspectiva mediului de securitate și a priorităților de acțiune pentru România.

Au fost trecute în revistă obiectivele prioritare ale României pentru Summitul NATO de la Washington, D.C. din 9-11 iulie 2024, fiind evidențiată necesitatea ca Summitul să permită reconfirmarea solidității unității transatlantice, să înregistreze progrese decisive în consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare, pe linia celor decise la reuniunile de la Madrid și Vilnius, dar și să marcheze o angajare sporită politică și practică față de Ucraina, în paralel cu menținerea angajamentului pentru partenerii vulnerabili și pentru interacțiunea cu partenerii globali.

La finalul discuțiilor pe această temă, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au aprobat obiectivele României la Summitul NATO din acest an.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă