16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialDebutantul Alin Vlad a bătut patru jucători experimentaţi din Franţa

Debutantul Alin Vlad a bătut patru jucători experimentaţi din Franţa

Cel mai nou sport apărut în Timişoara, squash-ul, a adunat, sâmbătă, în sala de pe strada Pestalozzi, câteva zeci de amatori ai acestui tip de mişcare indoor, care s-au întrecut în cadrul primei ediţii a Cupei Primăverii. Printre participanţi s-au aflat şi patru practicanţi de squash din Franţa, ingineri la o companie multinaţională din oraş, care, la începutul competiţiei, nici nu concepeau să nu ocupe toate locurile de pe podium, şi mai mult decât atât. „De obicei, sâmbăta aparţine în exclusivitate familiei mele. Mi-o petrec, obligatoriu, cu soţia şi fiica mea. Astăzi am scăpat de-acasă doar după ce am promis că mă întorc cu marele trofeu”, spunea, înainte de primul meci din grupă, cel mai experimentat jucător de squash înscris la Cupa Primăverii, Antoine Poussin, şef de secţie la fabrica de anvelope Continental. Visul său de a deveni primul campion de squash din Timişoara a fost spulberat, surprinzător, în semifinală, de un timişorean care a dovedit că nu suferă de „complexul francez”. Alin Vlad, inginer la „Butan Gas”, a demonstrat că atunci când joacă din plăcere, fără presiunea rezultatului, victoria nu se poate lăsa mult aşteptată. Alin Vlad – Antoine Paussin 2-0, iar francezul s-a întors acasă doar trofeul cuvenit locului III. „Cred că în seara asta o să dorm la hotel!”, s-a autoironizat Antoine Paussin, nedumerit că un practicant de squash cu câteva luni de practică la activ l-a putut învinge.

I-a înfrânt pe toţi francezii

De altfel, masivul Alin Vlad i-a bătut, pe rând, pe toţi francezii înscrişi în concurs. În finală a trecut tot cu 2-0 de agilul Eddy Debard. „Am început să practic acest sport în toamna anului trecut, după deschiderea primei săli de squash din oraş. Nu mă aşteptam să câştig, ştiam că francezii sunt foarte experimentaţi, că joacă de mulţi ani, dar astăzi mi-a ieşit totul”, a declarat Alin Vlad la finalul competiţiei, fără să scoată o vorbă despre faptul că meciurile au fost atât de dure încât unul dintre concurenţi, Niks, şi distrus efectiv racheta. O supriză de proporţii a oferit şi întrecerea rezervată începătorilor.

În finala disputată aproape de ora 22.00, Gabriela Tilincă, medic primar ginecolog, l-a învins fără drept de apel pe mai vigurosul Călin Maier. Scor final 2-0. „Joc squash de două ori pe săptămână, atunci când îmi permite timpul liber, mai cu seamă că practic şi karatele, şi tenisul de câmp. Îmi place acest sport pentru că, într-o oră de joc intens, poţi să arzi până la 1.000 de calorii. În seara aceasta cred că m-am autodepăşit!”, a recunoscut, la finalul întrecerii, dr. Gabriela Tilincă. După o zi de meciuri care mai de care mai spectaculoase, organizatorul Cupei Primăverii la squash, Sandu Benga, s-a declarat mulţumit. „Graţie acestui tip de întreceri, squash-ul are şansa unei promovări mai rapide. După succesul acestei ediţii a Cupei Primăverii, ne gândim să organizăm câte un asemenea concurs în fiecare anotimp”, a declarat Sandu Benga, convins că jucătorii de squash din Franţa, care au dat năvală la sală imediat după deschiderea oficială din toamna anului trecut, au un rol important în popularizarea acestui sport în capitala Banatului. La prima ediţie a Cupei Primăverii la squash s-au înscris 23 de jucători, printre care şi cinci reprezentante ale sexului frumos.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă