21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDe la bere, la telefonie mobilă: Fostul şef Bergenbier merge la Vodafone

De la bere, la telefonie mobilă: Fostul şef Bergenbier merge la Vodafone

Mihai Ghyka va fi numit, începând cu data de 20 iunie 2011, director comercial pe segmentul rezidenţial al Vodafone, devenind astfel al doilea om din top-managementul companiei.

Anterior, Ghyka a fost Preşedinte şi General Manager al Bergenbier România (fostul InBev) şi a lucrat, mai mult de 10 ani, în departamentele Financiar şi Marketing ale aceleiaşi companii, atât în România, cât şi în regiunea Balcani.

Mihai Ghyka a fost “Eisenhower Fellow România” în anul 2009, în Statele Unite.

“Sunt onorat să mă alătur echipei Vodafone România. Am fost dintotdeauna un utilizator fidel al brand-ului Vodafone, pentru care am o mare admiraţie. În procesul de recrutare, am întâlnit manageri vizionari, hotărâţi să continue dezvoltarea brandului şi a afacerii. Sunt convins că vom face echipă bună împreună şi vom continua să aducem compania mai aproape de nevoile clienţilor”, declară Ghyka.

Vodafone România, divizie a Vodafone Group Plc., avea 9,196,742 de clienţi, la 31 martie 2011.

Vodafone este una dintre cele mai mari companii de comunicaţii mobile din lume după venituri, cu aproximativ 371 milioane de clienţi, la 31 martie 2011. În prezent, Vodafone are divizii în peste 30 de ţări de pe 5 continente şi peste 40 de reţele partenere în întreaga lume.

Cele mai citite

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...

ANAF va avea un compartiment de Evidență Operativă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și-a înființat un compartiment de Evidență Operativă, anunță un articol publicat pe site-ul termene.ro. Noul departament al ANAF va...

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...
Ultima oră
Pe aceeași temă