11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialDe ce sunt luate mallurile cu asalt?

De ce sunt luate mallurile cu asalt?

Unul din doi constănţeni a vizitat cel mai nou centru comercial deschis zilele trecute.

 

De fiecare dată când se inaugurează un mall, magazinele din cadrul acestuia sunt luate cu asalt de către cumpărători. Cel mai bun exemplu în acest caz este Maritimo Shopping Center, din Constanţa, care şi-a deschis porţile vinerea trecută. Numărul vizitatorilor din primele zile (un indicator important pentru succesul pe viitor al construc-ţiei) a fost impresionant.

„În primele trei zile de la inaugurare, mai mult de 230.000 de constănţeni, repre-zentând peste jumătate din populaţia ora-şului s-au bucurat de cumpă-rături în cel mai mare mall din Constanţa şi din regiune”, au declarat  reprezentanţii Immofinanz Group, proprietarii mallului, printr-un comunicat de presă remis ieri redacţiei. Numai în ziua deschiderii, aproximativ 90.000 de vizitatori au trecut pragul Maritimo. „Suntem copleşiţi de reacţia constăn-ţenilor, prezenţa lor ne-a depăşit estimările. Acest lucru confirmă faptul că oamenii au aşteptat cu nerăbdare să aibă în zonă un astfel de centru pentru cumpă-rături”, a spus Walter Wölfler, Directorul de Dezvoltări Retail al Immofinanz. Principala expli-caţie oferită de cei care au trecut pragul magazinului este curiozitatea. „Am venit să văd şi eu magazinul, de curiozitate”, spune Ioana A., o tânără care a vizitat magazinul a doua zi. Recunoaş-te cu sinceritate că la fel a făcut cu toate celelalte mari magazine din oraş. „Am vrut să văd dacă găsesc şi câteva lucruri la reduceri. Nu căutam ceva anu-me”, a mai spus ea.

O altă categorie de vizitatori sunt vânătorii de chilipiruri. Fie că este vorba despre haine de firmă sau o sticlă de ulei, diferite tipuri de cumpărători sunt atraşi de preţurile mai mici. Printre vizitatori sunt şi constănţeni care doresc să asiste la spectacolele şi tombolele organizate cu aceste ocazii.

Reversul medaliei

Numărul mare de vizitatori poate crea efecte adverse patronilor de malluri, dacă aşteptările cumpărătorilor nu corespund cu ce găsesc la faţa locului. Astfel, dezamăgiţi, ei se pot îndrepta spre celelalte centre comerciale, deschide deja. În plus, pentru că pierd clienţi, acestea vor ieşi pe piaţă, cel mai probabil, cu oferte mai bune, pentru a-şi recâştiga clientela. „A primi 230.000 de vizitatori în primul rând ne şi motivează să menţinem standardele ridicate pentru a oferi oamenilor motive să revină”, recunoşte şi a adăugat Walter Wölfler.

Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă