S-a ajuns, în numeroase medii, să fie contrapuse două seturi valorice: cel care susţine prioritatea justiţiei şi a statului de drept şi cel care susţine prioritatea calităţii mediului şi ecologia.
Societatea românească e scindată. Nu-i o noutate. Nu-i nici măcar rău; dimpotrivă, e normal să fie astfel. Problema este doar că, uneori, scindarea dă naştere unor veritabile falii care fac comunicarea imposibilă. Iar asta se întâmplă cu asupra de măsură şi în lumea mai mică a intelectualilor (în sensul cel mai larg al cuvântului), fie că ei sunt publici ori nu. Anumite reacţii la recenta scrisoare a celor peste 500 de jurnalişti au demonstrat existenţa acestor falii, asta pentru a aminti numai de ultimele evenimente.
Dar, de fapt, de ce nu cad oamenii de acord între ei? Cel mai simplu şi mai vulgar – chiar dacă uneori, vai, adevărat – e să spunem că dezacordurile noastre au drept origine fie prostia, fie păcatele morale ale adversarului, fie ambele. E cea mai veche teorie despre originea dezacordurilor, dar care a căpătat o nouă viaţă odată cu totalitarismele secolului XX. Şi a continuat să persiste în societatea noastră, unde i-a fost insuflată o nouă viaţă: aceasta este originea insultelor din presă, mai ales din televiziuni – trebuie să i se creeze publicului convingerea că „ceilalţi“ sunt ori decerebraţi, ori vânduţi, eventual ambele. Iar dacă sunt zugrăviţi şi ca nişte suboameni e încă şi mai bine: doar nu se aşteaptă nimeni ca suboamenii să aibă opinii rezonabile!
