11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDe ce este Trump un presedinte antisistem

De ce este Trump un presedinte antisistem

Sondajele americane nu au reușit să prevadă victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA pentru că analiștii nu au luat cum trebuie în considerare premisele unei victorii a candidatului republican și au ignorat segmentul de vârstă de peste 45 de ani din zona rurală, a afirmat sociologul Codrin Scutaru într-un interviu acordat AGERPRES.

De asemenea, el a mai precizat că și în cadrul minorităților din SUA există grupuri cu opțiuni diferite și au existat membri ai minorităților, mai ales într-un stat pivot ca Florida, care l-au susținut pe Donald Trump.

Candidatul republican a reușit să facă apel la electoratul uitat, din mediul rural, unde curentele de opinie din mediul urban nu au impact și unde comunitățile de foști muncitori industriali se simt dezamăgite de promisiunea visului american făcută acum două sau trei decenii de politicienii americani.

Pe de altă parte, și de partea democrată au fost greșeli de strategie în campanie, iar faptul că Hillary Clinton, spre deosebire de Bernie Sanders, care ar fi fost un candidat antisistem cu mai multă popularitate, venea cu un greu bagaj câștigat în funcții publice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă