11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDavid Cameron anunţă investiţii de peste un miliard de euro pentru noi...

David Cameron anunţă investiţii de peste un miliard de euro pentru noi echipamente militare

David Cameron, premierul britanic, a anunţat o investiţie în valoare de 1,1 miliarde de lire sterline (1,38 miliarde euro) pentru consolidarea capacităţilor armatei în faţa ameninţărilor unor "inamici invizibili", informează B1tv, citând AFP.

„Vom echipa armata pentru conflictele din acest secol. Inamicul poate fi vizibil sau invizibil", a declarat premierul David Cameron, citat de AFP.

"Comploturile teroriste planificate la mii de kilometri ameninţă să provoace pagube pe străzile noastre. Când ţările fragile, unde nu există stat de drept, se dezintegrează, fluxurile migratorii ne pot afecta", a avertizat acesta.

Din suma de 1,1 miliarde de lire sterline anunţată de premierul britanic, 800 de lire vor fi destinate sistemului ISTAR (Intelligence, Surveillance, Target Acquisition and Reconnaissance) menit să consolideze capacitatea forţelor speciale drept răspuns la ameninţările teroriste şi luările de ostatici.
 

Alte 300 de milioane de lire sterline vor fi investite în special în achiziţionarea unui nou radar pentru avionul de vânătoare Eurofighter Typhoon şi a unui spărgător de gheaţă HMS Protector.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă