20 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSpecialCurse aeriene transatlantice din Cluj

Curse aeriene transatlantice din Cluj

Aeroportul din oraşul de pe Someş a publicat în sistemul electronic de achiziţii publice anunţul de construire a unei noi piste, lungă de 3,5 kilometri. Regia Autonomă Aeroportul Cluj Napoca estimeză că investiţia necesară pentru construirea pistei de 3.500 de metri este cuprinsă între 60 şi 120 de milioane de euro, fără TVA, proiectul fiind finanţat din fonduri europene. Durata de execuţie pentru pista de decolare-aterizare, sistem de balizaj, platforme, cale de rulare, bretele de legătură şi alte lucrări de infrastructură aeroportuara este de doi ani. Procedurile de atribuire a contractului de execuţie a pistei vor începe la sfârşitul lunii mai.
 
“Finalizarea noii piste ne va aduce în mod clar în poziţia de lider naţional în rândul aeroporturilor regionale. Noua investiţie este dictată de ritmul susţinut de creştere a traficului, precum şi de proiectele noastre viitoare care privesc şi transportul de mărfuri odată cu finalizarea viitorului terminal Cargo”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tise, citat de Money.ro.
 
Proiectul prevede, printre altele, devierea cursului râului Someş pe o lungime de şapte kilometri. Pişta va fi construită în trei etape, respectiv până la 2.200, 2.800 şi, respectiv, 3.500 de metri. După ce va fi finalizată, pe aeroportul din Cluj vor putea operă şi avioane de mari dimensiuni, ca Boeing 747, Airbus 340 sau MD 11.  

Cele mai citite

Cum ar putea Nicușor Dan să elimine și mafia din fotbal

Ilustrație: Marian Avramescu Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, se laudă în campania electorală pentru un nou mandat de edil-șef că a oprit mafia...
Ultima oră
Pe aceeași temă