Unul dintre inspectorii Inspectoratului Scolar Neamt joaca rolul de „om-orchestra” in cadrul institutiei, ocupand nu mai putin de patru specialitati. Pana la sfarsitul saptamanii trecute, inspectorul Dan Oniciuc era inspector de specialitate cu norma intreaga pentru fizica si informatica. In plus, era inspector pentru matematica, specialitate pe care o acopera impreuna cu inspectorul Anton Gheorghiu. Incepand de vineri, Dan Oniciuc a preluat insa si Serviciul Personal, dupa demisia titularului, profesorul Petru Negru. „Domnul inspector Petru Negru si-a prezentat demisia din motive personale. Sarcinile pe care le indeplinea au fost preluate, pana la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post, de domnul Dan Oniciuc”, a declarat Dorina Drexler, seful Inspectoratului Scolar al judetului Neamt. Cumulul de functii are la baza, desigur, o eficienta profesionala deosebita. Dar si obedienta fata de conducerea actuala. O dovada in acest sens este participarea la controalele tematice efectuate la Colegiul National „Stefan cel Mare” Targu Neamt, dupa ce in presa a fost publicata foaia matricola a uneia dintre fiicele prefectului de Neamt. Desi la examenul de bacalaureat fiica prefectului obtinuse numai note de 10, foaia matricola facuta publica arata ca pe toata durata liceului obtinuse numai note mediocre. In urma acestui control, profesorul Dorin Morosanu a fost destituit din functia de director. Ulterior, Colegiul Central de Disciplina al Ministerului Educatiei si Cercetarii a considerat ca destituirea a fost abuziva si a solicitat ca profesorul Dorin Morosanu sa fie „reintegrat pe postul detinut anterior, cu plata drepturilor salariale incepand cu data punerii in aplicare a Deciziei nr. 69/12.01.2006 emisa de ISJ Neamt si pana la data reintegrarii efective”.
Cele mai citite
Controverse înaintea Adunării Generale a ONU: primarul New Yorkului analizează dacă îl poate aresta pe Netanyahu
Declarațiile au provocat o reacție dură din partea reprezentantului Israelului la Națiunile UnitePrimarul orașului New York, Zohran Mamdani, a declarat că examinează, împreună cu...
Ciprian Ciucu anunță că intenționează să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei și spune că a refuzat tentative de mituire
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu (PNL), a declarat că intenționează să candideze pentru un nou mandat, afirmând că are nevoie de zece ani...
Avertizare de inundații. Cod portocaliu în șase județe și Cod galben în alte 22
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică avertizări hidrologice Cod portocaliu și Cod galben, valabile până luni la prânz,...
Ultima oră
Pe aceeași temă