Parasita de mai toti intelectualii din PMP, care i-au descoperit “toxicitatea” si potentialul “distrugator” doar dupa marele razboi al europarlamentarelor, Elena Udrea pare lovita de fandacsie.
Invirte in gura cuvinte marete: principii, valori, doctorate de la Sorbona, proiectul/mostenirea lui Basescu, oportunism, etc. Le plimba dezinvolta in lesa de colo colo, asa cum si-a plimbat “partidul altfel”, de parca n-ar fi auzit in viata ei de contracte cu statul, gala Bute, licitatii prin negociere directa, bani pentru campanie, aranjamente cu partidul lui Voiculescu, de Piedone, Prigoana, Popescu- Grill, Marin Anton sau alti penali si traseisti culesi floare cu floare pentru butoniera PMP. Vorbeste ca si cum s-a nascut alaltaieri din spuma marii si nu din cea a ciorbei din care s-a infruptat pofticioasa, alaturi de o intreaga pleiada politica, ani de zile. Auzind-o, te cuprinde depresia. Daca “mostenirea lui Basescu”, de la care se legitimeaza in linie directa, a incaput pe mainile Elenei Udrea, daca ea va fi purtatoarea pocalului, e tragic. Chiar si pentru o tara ca Romania. Erijindu-se in unica transmitatoare peste veacuri a “proiectului Basescu”, singura capabila sa-i descifreze si inteleaga tainele, il goleste de continut mai repede si mai metodic decit o pot face vreodata Ponta si ai lui. Daca PSD putea inventa ceva mai eficient ca sa distruga tot ce a insemnat Basescu in acesti 10 ani, tot ce a facut bun in mandatele lui in materie de reforma, sunt convinsa ca ar fi iesit o clona a Elenei Udrea.
Dar nu despre asta vreau sa vorbesc, in fond, principalul vinovat de situatie este insusi Traian Basescu, omul care, in pofida oricarui rationament, a evidentei, a sustinut-o si promovat-o pina la calitatea de acum, care ii da dreptul sa vorbeasca in numele lui. Si-a asumat-o pina la capat si, inteleg, ca isi asuma si felul in care ea ii duce mai departe “mostenirea”. Intrebarea e alta: ce ar trebui sa faca electoratul, partidele, intectualii care, mai de buna sau rea credinta, din oportunism sau convingere au luptat in acesti ani pentru statul de drept, justitie independenta si reforme alaturi de presedinte? Sa lase totul pe mina Elenei Udrea, indepartindu-se scirbiti si dezolati, sa accepte ca ea sa se cocoate cu abilitatea si determinarea cunoscute pe catarg ca sa acapareze “proiectul”? Sau, dimpotriva, sa mearga mai departe pe drumul deschis de presedinte? Impotriva ei si chiar a lui. Alegerea pare simpla doar la prima vedere, evident ca ar trebui sa nu abandoneze, doar ca in practica e mai complicat. Pentru ca Elena Udrea neaga oricui altcuiva, cu exceptia celor la care are un interes direct, dreptul/calitatea de a revendica o cit de insignifianta contributie la reusitele acestor ani.
Citește continuarea textului în Revista 22.
