E imposibil de știut pe cine vor alege americanii să le fie următorul președinte. Dar e sigur că alegerea va avea consecințe profunde, de bine și de rău, pentru întreaga lume. Următorul președinte va moșteni o lume într-o dezordine considerabilă. Ce va alege să facă sau cum va alege să o facă va conta foarte mult pentru oamenii de pretutindeni.
Prin urmare, este dificil de știut ce rol va juca politica externă în stabilirea persoanei care va ocupa în continuare Biroul Oval. Până la alegerile din 2016 mai sunt 15 luni. Multe se pot întâmpla, și se vor întâmpla, de acum până atunci.
Două procese politice distincte, dar aflate în legătură – cursele de nominalizare a partidelor Democrat și Republican – se vor desfășura în următorul an. Fostul secretar de stat Hillary Clinton este favoritul în cursa democraților, deși nominalizarea sa nu este o hotărâre
inevitabilă. În orice caz, politica externă va juca, probabil, un rol mic în decizie, având în vedere că problemele care îi interesează cel mai mult pe alegătorii democrați sunt interne și de natură economică. Tabăra republicană este mult mai aglomerată și mai nesigură și pare mult mai probabil că politica externă va juca un rol major în alegerea candidatului partidului. Economia s-a îmbunătățit sub președintele Barack Obama, așa încât nu mai este o țintă politică atractivă. Turbulențele globale, prin contrast, le oferă republicanilor mai mult spațiu pentru a-i ataca pe Obama și pe democrați. Totuși, câteva chestiuni de politică externă vor domina conversațiile din ambele partide. Una este cea privind comerțul, care este o problemă atât internă, cât și internațională. Obama caută să impună Autoritatea de Promovare a Comerțului, un preludiu necesar pentru câștigarea susținerii Congresului pentru Parteneriatul Trans-Pacific, care va reduce barierele dintre SUA și 11 alte țări de pe cercul Pacificului. Mulți – dar nu toți – dintre candidații republicani susțin PTP. Tabăra democrată este mai ostilă acestui acord, așa că orice candidat care îl susține își asumă un risc. Un al doilea subiect care e sigur că va domina dezbaterile de nominalizare din ambele partide îl constituie Iranul și negocierile internaționale privind programul său nuclear. Ne-am putea aștepta ca mulți candidați republicani să fie critici la adresa oricărei înțelegeri. Vor fi puse întrebări despre sancțiunile care să fie reduse și când, despre condițiile inspecțiilor de conformitate și despre ce se va întâmpla de îndată ce unele dintre limitările privind activitatea nucleară a Iranului vor expira. Candidații democrați vor fi, cel mai probabil, înțelegători cu orice este negociat, dar cu siguranță că vor fi diferențe printre candidații din ambele tabere.
Al treilea subiect este schimbarea climatică. Papa Francisc a crescut relevanța subiectului când a emis o declarație importantă în iunie. De asemenea, planificările pentru Conferința Națiunilor Unite privind Schimbarea Climatică de la Paris, din decembrie, vor menține chestiunea în atenție. Democrații vor fi mai ales în favoarea unor angajamente mai ample ale SUA, deși, din nou, diferențe de viziune vor apărea în ambele tabere.
Un al patrulea panel de subiecte implică Orientul Mijlociu. Există un apetit redus în ambele tabere pentru intervenții militare la scară largă în Irak și Siria pentru a contracara Statul Islamic. Dar va exista o dezbatere aprinsă cu privire la ceea ce trebuie și nu trebuie făcut. Apoi, mai sunt și toa-te celelalte chestiuni, de la dominația Chinei în Asia până la revanșismul rusesc în Ucraina. Retorica, în special a republicanilor, va fi dură.
De fiecare dată sperăm ca din aceste procese de nominalizare, din partide, să obținem o privire asupra modului cum candidații de succes răspund la trei mari întrebări. Prima vizează cât de multă importanță, în termeni absoluți și relativi, oferă nominalizații politicii externe.
Dacă unul consideră securitatea națională ca două fețe ale aceleiași monede, cu politica externă pe o parte și politica internă de cealaltă, ce șanse sunt ca fiecare să cadă în sus pentru următorul președinte? Aceasta este dezbaterea clasică „arme contra unt“ cu privire la modul cum resursele, de la dolari la atenția prezidențială, ar trebui să fie alocate. În al doilea rând, care sunt scopurile și prioritățile politicii externe? Tradiția realistă în relațiile internaționale se concentrează pe influențarea politicilor externe ale altor țări și pune mai puțin accent pe afacerile interne proprii.
Principala tradiție alternativă urmează o abordare opusă, argumentând că afacerile interne ale celorlalte țări sunt cele care contează cel mai mult, fie din motive de moralitate și principiu, fie deoarece se crede că modul în care se comportă guvernul acasă afectează modul cum acționează în străinătate. Potrivit unei viziuni idealiste, țările care sunt democratice și își tratează cetățenii cu respect îi vor trata, cel mai probabil, și pe cetățenii celorlalte state cu respect. Problema, desigur, este aceea că influențarea traiectoriilor altor societăți este de obicei o chestiune dificilă, pe termen lung. Între timp, există provocări globale presante care trebui să fie rezolvate, uneori cu ajutorul unor regimuri dezgustătoare.
Ultima întrebare vizează abordarea pe care o au nominalizații cu privire la modul cum poate fi pusă în aplicare politica externă.
Care va fi mixul lor preferat de unilateralism și multilateralism și care dintre instrumente – de la diplomație și sancțiuni la operațiuni secrete și forță militară – vor fi folosite mai des? Răspunsurile la aceste întrebări ar trebui să devină mai clare în timpul campaniei electorale.
Pe parcurs, americanii vor obține o imagine mai clară cu privire la cei pe care îi vor vota și oamenii de pretutindeni vor înțelege la ce trebuie să se aștepte din ianuarie 2017, când al 45-lea președinte al SUA va depune jurământul de preluare a mandatului.
Richard N. HaAss este președinte al Consiliului pentru Relații Externe și autor, cel mai recent, a volumului “Politica externă începe acasă: momentul punerii în ordine a Casei Americii“.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
