Băieţii deştepţi pot cumpăra aproape orice, nu doar fiindcă au mulţi bani, ci şi fiindcă ştiu ce să cumpere, iar dacă nu ştiu sunt ajutaţi. România are nevoie de aceşti băieţi deştepţi fiindcă ei pot ţine loc şi de capitalism şi de societate civilă.
La sfârşitul anului trecut tabloul „Procesiunea Calvarului”, semnat de Pieter Bruegel cel Tânăr, a fost scos la vânzare de un lord englez, aflat la strâmtoare şi care trebuia să facă urgent rost de lichidităţi. De teamă ca lucrarea pictorului flamand să nu părăsească patrimoniul ţării, Fondul Naţional al Marii Britanii a declanşat o campanie pentru găsirea celor 2,7 milioane de lire necesare. În mai puţin de trei luni de zile a fost strânsă suma necesară, atât din mici contribuţii, cât şi din donaţii consistente, la care s-a adăugat hotărâtor un milion de lire din Fondul Memorial al Patrimoniului Naţional.
Britanicii au reuşit în plină criză economică să adune bani pentru a păstra în ţara lor o pictură flamandă. De ce n-ar fi făcut şi românii acelaşi lucru pentru o parte din manuscrisele celui mai cunoscut filosof al lor? Fiindcă nu-i interesează, fiindcă oamenii aflaţi la manetele culturii naţionale au alte priorităţi sau fiindcă toţi apasă pe acceleraţie doar în campania electorală. Despre data licitării obiectelor din lotul Cioran se ştia încă din februarie, dar nimeni nu a spus şi nu a făcut nimic până în ultimul moment, când aparenţele au fost salvate brusc de gestul eroic al tânărului om de afaceri George Brăiloiu.
După ce şi-a dovedit curajul, Brăiloiu s-a lăsat premiat de Academia Română şi a vorbit despre pasiunea pe care o are pentru Emil Cioran încă dinainte de 1989, pe vremea când era elev de liceu la Târgu Jiu şi când cărţile filosofului stabilit la Paris, încă, nu se găseau pe toate drumurile. George Brăiloiu este unul dintre „băieţii deştepţi” care a avut nu doar intuiţie, aşa cum se laudă, ci şi informaţii pertinente despre afacerile din zona energetică, plus suficiente relaţii pentru a tranzacţiona certificate de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la societăţi publice sau de stat. A cumpărat ieftin de la stat şi a vândut mai departe: 100 de milioane de euro a rulat firma lui în ultimii doi ani. Succesul lui se bazează, după cum mărturiseşte, pe „agenda de telefon, cercul de prieteni şi agresivitate”. Brăiloiu nu este din categoria Dan Voiculescu, lansat în afaceri pe vremea Securităţii ceauşiste şi rămas pe baricade cu sprijinul statului, de la care a cumpărat energie ieftină pe care o vindea tot societăţilor de stat, dar mai scump. Mai sofisticat, mai emancipat, mai elegant, George Brăiloiu nu vrea să spună cu ce s-a ocupat până în 2004, când a început să lucreze pentru Turkmengaz, a doua cea mai mare companie de profil din lume după Gazprom. Explică însă într-un interviu dat la sfârşitul anului trecut pentru Business Magazin că, după ce a împlinit 37 de ani, adică din 2007 încoace, s-a dedicat pasiunilor sale majore, „iahtingul şi bursa”. Cioran nu încăpea atunci în ecuaţie şi probabil că nici nu şi-ar fi găsit locul, dacă tânărul om de afaceri nu ar fi primit sugestii la oameni importanţi aflaţi în preţioasa sa agendă de telefon. Aceiaşi care i-au oferit informaţii şi oportunităţi pentru a deveni ceea ce este.
Băieţii deştepţi, cum îi numea în urmă cu cinci ani Traian Băsescu pe cei dependenţi de afacerile cu statul, nu dispar, ci doar se transformă sau dau ştafeta mai departe. România a devenit dependentă de ei, mai ales că, spre deosebire de politică, în rândul acestora s-a produs schimbul de generaţii. România este dependentă de băieţii deştepţi, fiindcă o parte din economie se bazează pe afacerile lor, fiindcă o parte din organizaţiile neguvernamentale sunt finanţate de ei, fiindcă în curând, după modelul Ghiţă-Realitatea TV, vor controla şi mass-media şi fiindcă, la nevoie, devin salvatorii patrimoniului naţional.
