13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCum îşi construieşte Bosch imperiul în Cluj şi Blaj

Cum îşi construieşte Bosch imperiul în Cluj şi Blaj

Până la finalul anului, concernul german va avea patru fabrici de componente auto în Transilvania.

Economia Transilvaniei primeşte, în acest an, o adevărată “perfuzie” de investiţii. Grupul german Bosch va investi peste 120 de milioane de euro în două fabrici, la Jucu şi în Blaj. Această ofensivă are loc pe fondul unei schimbări de management. Franz Fehrenbach, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bosch, se va retrage la finalul lunii iunie şi va fi înlocuit de Volkmar Denner.

La finalul lunii mai, repre­zentanţii conducerii centrale a companiei germane se vor afla în Blaj, acolo unde Bosch îşi construieşte cea de-a treia fabrică. Deja, în oraşul de pe Târnavă funcţionează alte două fabrici, care au 600 de angajaţi. Noua investiţie a Bosch va fi de 43 de milioane de euro, iar Guvernul a aprobat un ajutor de stat în valoare de 13,4 milioane de euro. În prima fază, în noua fabrică vor munci 320 de oameni. În Blaj, Bosch va produce senzori de turaţie pentru motor şi pentru şasiu pentru industria auto, dar şi ghidaje pentru aeronave şi nave. În Blaj, în final, în noua fabrică vor putea munci încă 1.000 de persoane, după ce fluxurile de producţie vor fi optimizate.

Pentru realizarea noii fabrici, Bosch a cumpărat de la Primărie un teren de şapte hectare. “Noi îi sprijinim pe cei de la Bosch, care apeciază muncitorii de la Blaj pentru calitate. În anul 2009, de exemplu, la Blaj au rezultat doar 14 rebuturi dintr-un milion de produse, iar unitatea din oraşul nostru a fost premiată pentru calitate”, a spus primarul Gheorghe Rotar. 

Cel mai important investitor privat din istoria Clujului, concernul german Bosch, îşi continuă investiţiile în Transilvania. La finalul lunii mai, reprezentanţii conducerii centrale a companiei germane se vor afla în Blaj, acolo unde Bosch îşi construieşte cea de-a treia fabrică. Deja, în oraşul de pe Târnavă funcţionează alte două fabrici, care au 600 de angajaţi. Noua investiţie a Bosch va fi de 43 de milioane de euro, iar Guvernul a aprobat un ajutor de stat în valoare de 13,4 milioane de euro. În prima fază, în noua fabrică vor munci 320 de oameni. În Blaj, Bosch va produce senzori de turaţie pentru motor şi pentru şasiu pentru industria auto, dar şi ghidaje pentru aeronave şi nave.

În Blaj, în final, în noua fabrică vor putea munci încă 1.000 de persoane, după ce fluxurile de producţie vor fi optimizate. Pentru realizarea noii fabrici, Bosch a cumpărat de la Primărie un teren de şapte hectare. “Noi îi sprijinim pe cei de la Bosch, care apeciază muncitorii de la Blaj pentru calitate. În anul 2009, de exemplu, la Blaj au rezultat doar 14 rebuturi dintr-un milion de produse, iar unitatea din oraşul nostru a fost premiată pentru calitate”, a spus primarul Gheorghe Rotar.

Miza pe Jucu

Exact în această perioadă, Bosch începe şi lucrările în Parcul Industrial din Jucu, acolo unde concernul german va investi 77 de milioane de euro. Compania va primi din partea Guvernului român un ajutor de stat în valoare de 30 de milioane de euro. Pentru realizarea investiţiei, Bosch a concesionat suprafaţa de 21,5 hectare pentru o perioadă de 99 de ani, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

„Grupul Bosch planifică construirea în Jucu a unui ­centru de producţie şi dezvoltare pentru unităţi electronice de comandă destinate industriei auto. Într-o primă fază a ­investiţiilor, cea de construcţie, care va dura până la finalul anului 2013, investiţiile planificate se ridică la valoarea de 77 de milioane de euro. Lucrările de construcţie vor fi demarate în cel de-al doilea trimestru al anului 2012, iar procesul de producţie este programat să înceapă la mijlocul anului 2013. Noul centru va avea o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi. Până la sfârşitul anului viitor, în jur de 340 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în domeniul producţiei şi cercetării din cadrul acestui centru”, afirmau, în urmă cu o săptămână, reprezentanţii Bosch.

La rândul lor, reprezentanţii administraţiei judeţene se aşteaptă ca această investiţie să genereze câteva mii de noi locuri de muncă, directe şi indirecte, precum şi să preia rolul de locomotivă a economiei clujene pe care l-a avut Nokia. Investiţia Bosch este realizată în Parcul Industrial Tetarom III, acolo unde a funcţionat, până la finalul anului trecut, compania Nokia. Halele abandonate de Nokia au fost preluate de grupul italian DeLonghi, care va investi circa 50 de milioane de euro în Jucu. Tot în comuna clujeană ar putea crea o fabrică de automobile şi de autobuze concernul indian Tata Motors.

Schimbare de management

Cele două noi fabrici ale Bosch vor fi realizate în contextul unei schimbări de management. “În data de 30 iunie 2012, Franz Fehrenbach, preşedintele Consiliului de administraţie al companiei Bosch, şi-a anunţat retragerea din această funcţie. Din data de 1 iulie 2012, Franz Fehrenbach va deveni preşedintele Consiliului de supraveghere al Robert Bosch GmbH. Domnul Volkmar Denner, doctor în ştiinţe ale naturii, în vârstă de 55 de ani, a fost numit noul preşedinte al Consiliului de administraţie al Bosch, funcţie pe care o va exercita începând cu data de 1 iulie 2012. După 50 de ani de activitate în compania Bosch, în cadrul căreia a deţinut numeroase funcţii importante, dl. profesor doctor inginer Hermann Scholl îşi va da demisia începând cu data de 30 iunie 2012”, au anunţat reprezentanţii grupului german.

Cele mai citite

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Forțele israeliene au recuperat din Gaza cadavrele a trei ostatici

Forțele israeliene au recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza, anunță Forțele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Trupurile aparțin lui Shani Louk, Amit Buskila...

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...
Ultima oră
Pe aceeași temă