Pentru copiii de la Şcoala spe¬cială nr. 1 din Constanţa, perioada premergătoare Crăciunului este una deosebită. Totul palpită. Ajutaţi de dascăli şi de colegi de-ai lor din alte şcoli, confecţionează ornamente pentru decorarea claselor. Se decupează, desenează sau se pictează surprize frumoase pentru ei, dar şi pentru apropiaţii lor.
„Unii dintre ei duc şi acasă din ce au confecţionat, îşi ornează casa. Este important pentru că este realizat de ei. Aici este scopul învăţământului special. De a-i face pe copii să conştientizeze că nu trebuie numai să primească, ci să şi ofere. Chiar şi copiii noştri oferă, din puţinul pe care-l realizează, şi celorlaţi copii. Cei care au fraţi mai mici au grija de a lua pachetul acasă să ofere şi celorlaţi fraţi. Acest lucru îmi dă speranţe că, indiferent de gradul de dizabilitate, totuşi ei sunt omenoşi. Nu sunt răutăcioşi, egoişti, invidioşi”, spune directorul Şcolii speciale nr. 1, Maria Cipu.
Condamnaţi de societate
De multe ori aceşti copii sunt condamnaţi de societate, de semeni de-ai noştri, fără drept de apel. Copiii cu cerinţe educative speciale sunt respinşi, li se pune prea uşor eticheta şi nu există răbdare pentru a vedea că sunt în stare să facă multe lucruri frumoase.
Dascălii spun că ei fac tot ¬posibilul pentru ca aceşti copii să se simtă la şcoală ca într-o mare familie. Îngrijorarea apare însă atunci când îşi încheie studiile şi nu sunt ajutaţi să se integreze uşor pe piaţa muncii. „Sunt suflete care trebuie să supravieţuiască. Au şi ei dreptul la viaţă”, susţine ferm Gherghina Mihaela, de 21 de ani, psihopedagog la Şcoala specială nr.1.
Ornamentele lui Daniel
Daniel este elev în clasa I la Şcoala specială nr. 1. Pentru el, părinţii au toată dragostea şi sprijinul. La fel, dascălii şi terapeuţii, care îl ajută pas cu pas să treacă mai uşor peste tulburarea determinată de suferinţa sa, autism cu ADHD. Mama sa, Magdalena Ţârlea, ne-a spus că ar fi vrut ca Daniel să fi învăţat într-o unitate de învăţământ cu copii normali, însă nu a fost cu putinţă acest lucru. „Doctorii îmi spuneau că trebuie să stea într-un colectiv de masă, printre copii sănătoşi. Dar mi se închideau uşile. Mi l-au dat la o parte. Peste tot unde ne-am dus, uşi închise. El nu este agresiv. Poate se făcea mult mai bine dacă era alături de copii sănătoşi”, spune gânditoare mama, care a muncit ca însoţitor, însă a rămas fără bani după ce a intrat în şomaj. Magdalena Ţârlea vine în fiecare zi de la Cumpăna pentru a-l aduce pe Daniel la şcoală. Familia trăieşte din salariul soţului, plus ceea ce primeşte de la stat copilul. Din acest motiv, sărbătorile sunt umbrite de tristeţe. La şcoală, Daniel încearcă, zi de zi, să se acomodeze. Înţelege tot, numai că nu poate să vorbească. Pentru acest Crăciun a realizat şi el câteva ornamente speciale, de care este foarte mândru. Pentru părinţi, şcoala înseamnă foarte mult. „Măcar ştim că face o şcoală, că nu este al nimănui şi va avea o diplomă. Este foarte importantă educaţia”, adaugă mama lui Daniel.
