14.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialCum faceau trafic de influenţă la Curtea de Apel judecătoarele arestate. Vezi...

Cum faceau trafic de influenţă la Curtea de Apel judecătoarele arestate. Vezi ce dosare aranjau, de la afacerişti de carton la interlopi

Fragment din referatul procurorilor despre judecătoarele Costache şi Dinu de la Tribunalul Bucureşti , arestate preventiv, care încercau să găsească magistraţi coruptibili la Curtea de apel Bucureşti în patru dosare penale ale unor oameni de afaceri : unul îl privea pe ”STROE” , altul pe ”GUSTI”, altele două îi priveau Nelu Iordache şi Ştefan Rădulescu. Reamintim că judecătoarele l-au eliberat pe Dinel Staicu Nuţu, om de afaceri, fost sef al SIF Oltenia, contra 150.000 de euro.

Redăm fragmente din referatul procurorilor referitoare la dosarele  lui Dan Stroe şi Marian Eduard Gusti, administratori de firme, acuzaţi în dosarul ”Zahărul” precum şi un rezumat din traficul de influenţă exercitat de cele două magistrate pentru lideri interlopi.

Dosarele oamenilor de afaceri STROE şi GUSTI

”Un al doilea dosar aflat în atenţia magistraţilor COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi DINU VIORICA  (arestate preventiV) pentru a fi soluţionat favorabil prin traficarea influenţei acesteia din urmă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, era cel privitor la „STROE” (Dan Stroe, director de achiziţii în cadrul ANAF, acuzat în dosarul „Zahărul”, care voia să iobţină ridicarea interdicţiei de părăsire a ţării).

Cel de-al treilea dosar la care susnumitele s-au referit în termeni având aceeaşi conotaţie ca şi în cazul dosarului anterior, îl privea pe „GUSTI” (Marian-Eduard Gusti, administrator al mai multor societăţi, acuzat în dosarul „Zahărul”, dorea anularea interdicţiei de părăsire a ţării).

În acest sens, COSTACHE ANTONELA ANEMARY a specificat „GUSTI! GUSTI nu ştie cum, în dosaru’ cu Plieştiu’. Şaptezeci şi doi”, „în…ăla cu STROE… în primu’ de la secţia a întâia! Vezi ce zice şi eu…”.

De asemenea, din precizările făcute de COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi DINU VIORICA în contextul dialogului ambiental, a rezultat că dosarul lui „GUSTI” fusese înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală şi avea termen de judecată la 20.12.2012, iar dosarul lui „STROE” a fost repartizat la Secţia I penală a aceleiaşi instanţe, având termen stabilit pentru data de 21.12.2012.

Pe fondul discuţiei, COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi DINU VIORICA au specificat numele unora dintre judecătorii care urmau să judece cele două cauze, făcând aprecieri cu privire la vulnerabilitatea la corupere a unora dintre ei. Totodată, despre o altă judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, al cărui nume, de asemenea, nu l-au particularizat, DINU VIORICA a menţionat că nu mai poate conta pe ea o perioadă de timp, întrucât este speriată, în condiţiile în care a fost chemată la „…D.N.A. şi e terminată. Acum câteva zile e chestia … […] … Mi-a zis de aia, că e speriată, că a chemat-o la D.N.A. şi a stat patru ore să dea declaraţii … […] … Cu socru-său, ăla!. E cu băncile băgat şi au chemat-o la D.N.A. şi e speriată nu … chiar de asta nu te mai poţi atinge”.

Dosarele interlopilor -clienţi ai judecătoarelor

Judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu s-au ocupat, contra cost şi de dosarelele liderilor interlopi

Intre aceste dosare figurau: dosarul lui Nicolae Duduianu, zis Pian, interlop, care voia să i se menţină o pedeapsă cu suspendare, dată de Judecătorie ; dosarul lui Bogdan Rohat, locotentul interlopului Sile Cămătaru, care a ”cumpărat” o pedeapsă mai mică pentru infracţiuni cu violenţă ; Mario Giuliano Fota, ”şpringar”, acuzat că a spart peste 40 de locuinţe în Bucureşti, care a ”antamat” o pedeapsă mai mică; Valentin Amza,  acuzat de înşelăciune cu autoturisme, a arvunit punerea  în libertate; Petrişor Duduianu, zis Cristofor, interlop, a cumpărat achitarea pentru infracţiuni de crimă organizată, în condiţiile în care cei 38 de  subordonaţi din reţeaua sa au fost condamnaţi. Sumele vehiculate  au fost intre 10.000 şi 60.000 de euro.

Deşi nu apare în referat, surse judiciare spun că judecătoarele Antonela Costache şi Viorica Dinu l-ar fi eliberat înainte de termen şi pe Sile Cămătaru, contra 100.000 de euro.

Procurorii au contatat că cele două magistrate aveau conexiuni cu diferiţi judecători la Curtea de Apel Bucureşti pe care îi puteau folosi, contra cost. Cum împărţeau banii

”Mai reţinem că, din ansamblul convorbirii ambientale, transpare că învinuitele COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi DINU VIORICA au stabilite şi uzitate de o perioadă mai veche de timp anumite conexiuni cu diferiţi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea exercitării unor acte materiale de traficare a influenţei.

 Pe de altă parte, COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi DINU VIORICA au clarificat şi aspectul referitor la folosul care face obiectul infracţiunii de trafic de influenţă. În acest sens, COSTACHE ANTONELA ANEMARY a menţionat: „fii atentă! Aici avem cinşpe şi cinşpe ….[…] … Eu mi-am oprit o mie. A fost şaişpe – şaişpe … […] … sunt cinşpe – cinşpe. Sunt treizeci. I-am numărat. Şi asta nu-i tot, că nu-i dau lu’ …[neinteligibil] … Mie mi-a adus treizeci şi cinci. Noi cât să ne oprim?”. Întrucât DINU VIORICA a lăsat la latitudinea interlocutoarei sale să stabilească acest aspect, afirmând „păi, cât zici tu! ….”, COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi-a exprimat opinia „să ne oprim … c…ne oprim câte două jumate, dăm treizeci? Că ajungea…”.

30.000 de euro trebuiau să ajungă la judecători de la Curtea de Apel Bucureşti

”Cum aceste referiri la anterioritatea unor acte materiale de traficare a influenţei erau bine cunoscute şi de către DINU VIORICA, aceasta a menţionat „da, mă, că altfel … Da! Şi eu zic că ajungea! Da’ să ştii că ajung!”.

Din conţinutul discuţiei ambientale a reieşit că, în acele împrejurări, COSTACHE ANTONELA ANEMARY a înmânat judecătoarei DINU VIORICA suma de 32.500 euro, din care 2.500 euro îi erau destinaţi acesteia, iar diferenţa de 30.000 euro urmau să ajungă prin intermediul ei la judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti pe lângă care a lăsat să se înţeleagă că are influenţă.

La rândul său, COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi-a însuşit suma de 2.500 euro din cei 35.000 euro proveniţi de la persoane care nu au fost identificate până în prezent

 Relativ la acţiunea aflată în curs de desfăşurare pentru traficarea de influenţă privind cel de-al treilea dosar, COSTACHE ANTONELA ANEMARY a specificat „… şi îi spui şi cinşpe şi pentru băiatu’ ăsta … Îţi aduc mâine la serviciu….[… ]… Deci, spune-i lu’ Antoaneta că mâine ţi-i aduc şi vin la voi cu ei”.

Întrucât trebuiau perfectate împrejurările care ţineau de exercitarea traficului de influenţă în privinţa celui de-al treilea dosar, DINU VIORICA a afirmat „…. înseamnă că mă duc mâine dimineaţă şi-ţi spun mâine … [… ] … o iau pe acolo, pe malu’ Dâmboviţei … [… ] … mâine dimineaţă mai devreme de şapte, şapte şi un sfert”, aceste referiri fiind cu privire la judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti, pe lângă care intervenise.

Dinu Viorica voia ”mâine bănuţii”, după care a lăudat haina de blană a colegei sale, Costache

Pentru a clarifica dacă, în ziua următoare, va intra în posesia diferenţei de 15.000 euro, DINU VIORICA a întrebat „mi-aduci mâine bănuţii?”, iar COSTACHE ANTONELA ANEMARY a răspuns „cred că da. Da” , după care a adăugat „nu-i nimic!. Poţi să-i dai banii. Aia e!”.

În finalul discuţiei ambientale, cele două interlocutoare s-au referit la preţul unor haine de blană pe care le-au cumpărat, aspect care a evidenţiat situaţia financiară prosperă a acestora, în condiţiile în care tocmai perfectaseră detaliile privitoare la obţinerea unor foloase rezultate din desfăşurarea unor fapte de corupţie. Astfel, DINU VIORICA a remarcat cât de frumoasă era haina pe care o purta COSTACHE ANTONELA ANEMARY, ocazie cu care aceasta a precizat că a costat „o mie şi patru sute de euro”. La rândul său, DINU VIORICA i-a făcut cunoscut că deţine şi ea o haină de blană pe care a dat „trei mii cinci sute”, însă a menţionat că „n-am îmbrăcat-o niciodată…, deoarece e mare, e grea!”.

 

 

 

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă