Maria şi Dragoş au decis de la bun început să refuze rolul de părinţi şi să-şi facă viaţa cât mai frumoasă unul altuia.
Pentru Maria (58 de ani), gândul de a avea un copil nu-i era total străin, însă Dragoş (59 de ani) a fost cel care nu şi-a dorit deloc. Aşa au decis de la bun început să nu aibă copii. „Dragoş venea dintr-o familie cu mulţi copii şi a plecat greu în viaţă. Eu mă mai gândeam din când în când că ar fi frumos să avem un copil şi mama chiar mă bătea la cap că o să rămân singură la bătrâneţe, dar eu nu aveam concepţia asta, aşa că am rămas la decizia luată împreună cu Dragoş”, spune Maria. În schimb, au ales să-şi facă unul altuia viaţa cât mai frumoasă, să aibă preocupări comune şi să se respecte.
S-au bucurat mereu de timpul liber, de posibilitatea de a rămâne la petreceri până târziu şi de a merge în numeroase vacanţe. „Ar fi fost rău dacă Dragoş era un om căruia nu-i place să danseze, dar noi am fost mereu sufletul petrecerilor. În tinereţe, când mergeam la terase, ne dădeau afară, pentru că se închideau la ora 22.00 şi noi am mai fi stat. Se poate trăi şi fără copii dacă-ţi umpli sufletul şi casa cu prieteni, rude, dacă citeşti, călătoreşti şi te distrezi”, spune amuzată Maria.
Iubirea care nu face loc celei de-a treia persoane
Chiar dacă nu au făcut copii, Mariei şi lui Dragoş le place să-şi petreacă timpul cu nepoţii. „Iubesc foarte mult copiii şi am fost la toate botezurile la care am fost invitaţi. Când mai vin nepoţi pe la noi, mergem cu ei pe litoral, facem poze. N-am fost egoişti. Cât am putut, am mai ajutat rudele, ne-am ajutat şi părinţii”, spune Maria.
Opţiunea de a avea o familie fără copii nu indică o doză mare de egoism din partea partenerilor de cuplu, ci reprezintă, pur şi simplu, un stil de viaţă diferit. „Sunt parteneri care doresc să rămână într-o relaţie de «simbioză totală» şi să se bucure de beneficiile vieţii de cuplu. Este adevărat că sunt puţine aceste cupluri, în care iubirea faţă de partener este atât de mare încât nu există spaţiu pentru o altă persoană. Iar momentele magice de început sunt retrăite iar şi iar”, explică Gyorgy Gaspar, psiholog la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă. Fenomenul este explicat şi de Augustin Cambosie, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie: „Noţiunea de familie cu urmaşi are tendinţa de a se modifica pentru că oamenii nu se mai hazardează să aibă copii dacă nu au ce să le ofere. Şi nu e vorba doar de securitatea financiară, ci şi de un mediu cultural şi social ridicat”.
Riscuri: regrete târzii şi teama de singurătate
La fel ca în cazul Mariei şi al lui Dragoş, cei care aleg să nu aibă copii se bucură de mai mult timp liber pentru propria persoană şi pentru partener şi investesc mai multă energie emoţională în cuplu.
Alţii nu vor să intre în rolul de părinte pentru că le e teamă că nu au abilităţile necesare pentru a creşte un copil sau pentru că relaţia cu partenerul se deteriorează. „O parte din cercetările de specialitate transmit ideea conform căreia apariţia copiilor este o perioadă de maxim stres în viaţa de cuplu, iar partenerii uşor anxioşi pot să fie puternic influenţaţi de aceste informaţii”, spune Gaspar.
Regretele sau teama de singurătate la bătrâneţe sunt riscuri la care se expun cei care nu au copii. „Dacă ne gândim la ciclul vieţii de familie, care implică opt etape: experienţele în familia de origine, desprinderea de familia de origine, stadiul premarital, cuplul fără copii, familia cu copii mici, familia cu adolescenţi, familia cu copii adulţi şi vârsta a treia, putem afirma că aceste cupluri îşi asumă să nu trăiască unele dintre aceste etape şi să se abată de la decursul natural al vieţii”, mai spune psihologul.
Calculaţi beneficiile pe termen scurt şi lung
Cuplurile care iau astfel de decizii sunt nevoite adeseori să facă faţă criticilor sau etichetărilor din partea rudelor, prietenilor sau a vecinilor, fiind consideraţi egoişti, lipsiţi de responsabilitate sau incapabili să-şi asume responsabilitatea unei familii adevărate. De multe ori, părinţii celor doi parteneri încearcă să-i determine să-şi schimbe decizia şi să facă unul sau mai mulţi copii. „Toate acestea variază în funcţie de puterea cuplului şi de graniţele stabilite între cuplu şi ceilalţi. Este foarte important să-şi accepte deciziile şi atunci când iau o hotărâre să pună în balanţă cât mai concret costurile şi beneficiile pe termen scurt, mediu şi lung”, spune Gaspar.
De mici răutăţi sau critici s-au lovit şi Maria şi Dragoş. „Ne mai întreba lumea de ce nu facem copii sau ne mai ironiza, dar n-am dat doi bani pe lucrurile astea. Alţii o spuneau ca şi cum bine am făcut că nu avem copii. Noi am avut norocul că am fost amândoi la fel şi n-am avut nici un fel de frustrări”, zice Maria.
Un alt risc este ca, pe parcurs, partenerul care şi-ar fi dorit copii să regrete suficient de mult încât să ajungă să-i reproşeze celuilalt că a încurajat această decizie.
Ce e de făcut dacă doar unul dintre parteneri îşi doreşte copii?
Dacă unul dintre parteneri doreşte un copil, iar celălalt nu, este important de analizat care este adevărata cauză. Suportul şi înţelegerea arătate partenerului vă pot duce la rezultate bune, în vreme ce reproşurile sau criticile îi vor întări negativismul. „Cuplurile pot încerca să răspundă cât mai onest la următoarele întrebări: «De ce vrem să avem un copil? Ce ne bucura înainte să ne dorim un copil? Ce se va schimba dacă vom avea un copil? Ce alte dorinţe sau visuri avem pe lângă cel de a avea un copil?”, spune Gyorgy Gaspar.
