12.5 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialCum arată noile pârtii din Poiana Braşov, primele din România la standarde...

Cum arată noile pârtii din Poiana Braşov, primele din România la standarde europene

Pasionaţii de schi care erau nevoiţi până acum să meargă în vestul Europei pentru a beneficia de pârtii de cea mai bună calitate vor putea din această iarnă să schieze în Poiana Braşov fără să simtă că trebuie să accepte standarde mai joase. Dacă înainte existau 16 kilometri de pârtie, acum domeniul schiabil s-a extins pe 24 de kilometri, iar supra-faţa totală a crescut de la 30 de hectare la 60 de hectare de pârtie.

Transformarea domeniului schiabil de pe Muntele Postăvarul este remarcabilă. În primul rând, organizarea pârtiilor a fost supusă analizei experţilor de la firma Klenkhart&Partner Consulting, una dintre cele mai pres-tigioase pe plan inter-naţional. Aceştia au regândit nu doar lăţimea pârtiilor, dar şi modul în care sunt interconectate. Propunerile lor s-au materializat în realizarea de noi tronsoane de legătură, cum ar fi cele dintre pârtia Lupului şi Ruia, Lupului şi Postăvarul, Ruia şi Sulinar, Drumul Roşu şi Subteleferic, Lupului şi Stadionului. Avantaje: o flexibilitate mai mare în alegerea traseelor de schi, dar şi eliminarea porţiunilor în care schiorii erau nevoiţi să „dea din beţe” pentru a ajunge pe o altă pârtie. Acum, toate conexiunile se pot face „pe schiuri”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă