13.2 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialCum abordezi o majorare de capital

Cum abordezi o majorare de capital

Aceasta depreciere a cresterii economiei nationale s-a incadrat in conditiile stabilite impreuna cu Fondul Monetar International si s-a datorat diminuarii activitatilor tuturor sectoarelor economice principale: industrie (-4,3%), comert si agricultura (-0,4%). Inca o data este mentionat faptul ca exporturile au contribuit la o contractie mai mica prin cresterea de 2,9% inregistrata in ultimele trei luni ale anului trecut, la care s-au adaugat diminuarea importurilor pe baza reducerii consumului final cu 8,2%, precum si reducerea investitiilor cu circa 20% (in trim. III/trim. IV, scaderea a fost de 40%).

Cu toate ca aceste date oficiale au fost sub estimari, piata de actiuni de la BVB nu a fost deloc influentata in sens negativ, ca si cum aceste date ar fi fost deja incluse in preturile actiunilor din piata.

Asa ar parea lucrurile daca nu am avea cunostinta de faptul ca piata de actiuni autohtona se coreleaza mai mult emotional cu evolutia pietelor straine, fapt consemnat si pe 3 martie de cresterea indicilor bursieri pe toata linia. Una dintre cele mai mari cresteri ale zilei in care investitorii BVB “au luat cunostinta oficial” de contractia economica a Romaniei a fost cea de 14,8% la actiunea SC Boromir Prod SA Buzau (simbol SPCU) – cauza a fost aprobarea de catre AGA a operatiunii de majorare de capital (MCS) propusa pe data de 26 ianuarie 2010. In baza acestei aprobari, emitentul va creste capitalul social de la 12,35 mil. lei la 24,7 mil. lei pe baza imprumutului de la actionarii cu drept de subscriere (la valoarea de 0,1 lei/actiune).

Asta inseamna ca toti investitorii care detin actiuni SPCU in ziua de 15 martie 2010, deci cu trei zile inainte de data de inregistrare, 18 martie 2010, stabilita de AGA, au drept de subscriere de 1:1. Termenul de trei zile ii este necesar Depozitarului Central pentru a putea opera in evidente situatia investitorilor care pot beneficia de majorarea de capital.

Aratam intr-un articol anterior ca investitorii trebuie sa fie pregatiti pentru acest gen de operatiune ce necesita un aport de capital/bani si care poate aduce in viitor beneficii, dar si dezavantaje pe care cel in cauza este bine sa le cunoasca din timp inainte de a lua o decizie.

In primul rand, ca investitie pe termen mediu, conteaza ca emitentul sa aiba performante bune de la un trimestru la altul pentru ca acest aport de capital sa sprijine dezvoltarea activitatii si, implicit, cresterea profitabilitatii, si nu acoperirea unor gauri, pierderi, datorii (in cazul SPCU, profitul pe 2009/2008 a scazut cu 33%, de la 6,7 mil. lei la 4,4 mil. lei, la care se adauga datorii de peste 18 mil. lei pe termen de un an).

In al doilea rand, pe termen scurt, trebuie sa stim ca se va specula acest interes fata de MCS si ca o parte din investitori vor profita de aceasta atractie si vor vinde actiuni inainte de data respectiva. Ei pot marca profitul doar pentru o parte din pachet (si astfel obtin bani pentru subscrierea actiunilor ramase in portofoliu) sau vor vinde tot si vor rascumpara actiunile la preturi mai mici.

In al treilea rand, unii vor profita in zilele de dupa MCS (dupa 16 martie inclusiv) de ajustarea importanta a pretului din piata cu valoarea subscrisa si vor incerca acumularea la preturi reduse pe TM. Unul dintre dezavantaje este faptul ca cel care ramane actionar fidel va avea suma blocata timp de 2-6 luni (pana se finalizeaza subscrierea, iar institutiile implicate aproba MCS), pierzand, poate, in acest timp unele oportunitati. Pana acum, legea opereaza cu termenul maxim de 6 luni pentru MCS, dar depinde de emitent sa urgenteze toate diligentele necesare pentru a-l scurta.

Asa ca aceasta decizie de a profita de MCS la un emitent este cu dublu tais, depinzand de emitentul in cauza, de managementul si de performantele acestuia, dar si de intentiile actionarilor majoritari.

Graficul alaturat prezinta o estimare a ceea ce poate reprezenta MCS in evolutia SPCU din aceasta luna, pornind de la considerentele de mai sus. Personal, privesc acest MCS la SPCU mai mult ca pe o actiune puternic speculativa, mai ales dupa cum au evoluat lucrurile in ziua de 3 martie. Deci ATENTIE la evolutia din viitor a acestui emitent, unde majoritarul detine 61,5% din capital!

Cele mai citite

EXCLUSIV. Băneasa nu e lăsat aeroport de rezervă pentru Otopeni. Avioanele de pe Otopeni, nevoite să treacă munții într-un motor, în caz de urgență

Aeronavele care sunt nevoite să aterizeze de urgență după decolarea de pe Otopeni sau înainte de aterizarea pe acest aroport, în cazul unor defecțiuni...

Ministrul italian al familiei a fost huiduită de persoane care susțin dreptul la avort

Ministrul italian al familiei, Eugenia Roccella, a fost huiduită joi de protestatari din cauza poziţiei sale critice privind dreptul la avort, motiv pentru care...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă