15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCum a umflat primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita, preţul asfaltărilor

Cum a umflat primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita, preţul asfaltărilor

Inspectorii statului au descoperit grave probleme în ceea ce priveşte contractele pentru reabilitarea străzilor din Iaşi. În ciuda nenumăratelor rapoarte, dosarul, ajuns pe masa DNA, stagnează de mai mulţi ani.

Zeci de acte adiţionale, unele nedatate, trecute în contracte după terminarea licitaţiilor, falsificarea inventarului de către firmele constructoare şi folosirea unor materiale mai slabe decât cele înscrise în documente, aceasta este reţeta simplă prin care Primăria şi Consiliul Local Iaşi, conduse de pesedistul Gheorghe Nichita, au reuşit să umfle cu 12 milioane de euro valoarea unui proiect de asfaltare a străzilor din oraş, potrivit mai multor acte de control ale instituţiilor statului.

Municipalitatea a contractat, în 2007, un credit de 100 milioane lei de la o bancă privată din Austria, la care s-a adăugat o emisiune de obligaţiuni de 200 milioane lei plus un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) de 15 milioane euro. Banii, pe care ieşenii trebuie să-i returneze în 24 de ani, erau destinaţi reabilitării infrastructurii rutiere şi de transport.

4,7 milioane de euro în plus, prin acte adiţionale

La scurt timp după pornirea şantierului, care viza 129 de străzi, controalele efectuate în teren la insistenţele Prefecturii Iaşi au scos la iveală o serie consistentă de nereguli.

Astfel, aproape toate contractele verificate de inspectorii fiscali au fost completate cu acte adiţionale prin care se prelungea termenul de execuţie a lucrărilor peste cel stabilit iniţial prin licitaţiile publice şi se creştea suma finală necesară finalizării şantierului uneori şi cu 50%.

“Contractul de lucrări din iunie 2007 pentru realizarea obiectivului de investiţii “Modernizare străzi – Etapa I” (…) a fost modificat prin act adiţional fără număr şi fără dată (…) în sensul prelungii duratei de valabilitate cu 12 luni calendaristice”, se arată într-un raport de control al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Iaşi, realizat în 2010.

Iar o lucrare contractată, în urma licitaţiei, cu suma de aproximativ 9,7 milioane de euro, a ajuns să coste, prin aceeaşi şmecherie a actului adiţional cu 4,7 milioane în plus, potrivit aceluiaşi document. Mai mult, pentru cea de-a doua sumă, Consiliul Local Iaşi nici nu s-a mai obosit să facă licitaţie publică, ci a fost acordată direct aceluiaşi consorţiu doar după o “negociere fără publicarea în prealabil a unui anunţ de participare”, după cum au constatat inspectorii fiscali.

Bani plătiţi fără documente justificative

Deşi fuseseră constatate aceste abateri grave, Primăria condusă de Gheor­ghe Nichita şi Consiliul Local Iaşi nu au făcut nimic pentru a le remedia. Ba mai mult, la o nouă verificare efectuată în 2011, organele de control descoperă noi nereguli. Astfel, ANAF Bucureşti a stabilit că, per total, pentru modernizarea străzilor din Iaşi, Consiliul Local a mărit valoarea lucrărilor, în cele două etape de execuţie, cu peste 5 milioane de euro. Surprinzător, o parte din această sumă a fost decontată către firmele private fără a exista documente justificative, conform raportului.

Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, aşa cum se întâmplă de obicei în România, din cauza lipsei de coordonare între autorităţile locale şi operatorii de utilităţi, aceştia din urmă au efectuat lucrări la propriile reţele, care au presupus spargerea asfaltului turnat, abia după încheierea reabilitării carosabilului. “Fapt care a dus la tasarea sistemului rutier refăcut cu următoarele consecinţe: formarea de fisuri, crăpături şi rupturi de margine la îmbinarea cu sistemul rutier”, după a cum a stabilit un alt control, al Inspectoratului Teritorial în Construcţii Nord-est.

Faţă de acesastă situaţie, Primăria Iaşi s-a apărat, la momentul respectiv, printr-o adresă în care preciza că “deţinătorii reţelelor tehnico-utilitare au comunicat (iniţial – n.r.) că din lipsa fondurilor nu vor executa lucrări de investiţii”, dar apoi “au intervenit în mod abuziv în carosabil”. Iar demersurile municipalităţii privind repararea drumurilor ar fi rămas fără răspuns.

Una era trecut în acte, altceva se găsea în teren

Bănuind că neregulile nu se opresc doar la nivelul documentelor, Prefectura Iaşi a insistat pentru efectuarea unei expertize tehnice în teren. După mai multe piedici, între care şi refuzul Primăriei de a-şi da acordul pentru prelevarea de probe, instituţia a reuşit să ducă până la capăt acest demers în premieră în România. Astfel, un expert a adunat mai mult mostre din asfalt, care au scos la iveală faptul că firmele constructoare nu au respectat proiectele tehnice. De exemplu, în loc să pună în asfalt pietriş de bună calitate, aşa cum apărea în contracte, societăţile cu care a lucrat Primăria au folosit pietriş mai slab calitativ, conform raportului remis Prefecturii Iaşi. Iar diferenţa, în bani, între cele două produse poate fi şi de circa 2.000 de lei pe tonă.

continuare în pagina 2 – cum a reacţionat conducerea Primăriei din Iaşi faţă de aceste dezvăluiri

În fine, încă o verificare efectuată de comisarii Gărzii Financiare au relevat faptul că execuţia lucrărilor “nu a prins în operă toate materialele prevăzute în proiectele întocmite comparativ cu situaţiile de lucrări care au stat la baza întocmirii facturilor”. Mai precis, consorţiul de firme care a reabilitat infrastructura rutieră din Iaşi trecuse în acte că a băgat în asfalt folie în valoare de circa 800.000 de euro. Doar că din facturile aceluiaşi consorţiu nu reieşea să fi cumpărat vreodată respectiva folie.

Toate aceste nereguli au fost adunate într-un dosar depus la DNA Iaşi, de un consilier local şi Prefectura, în 2010. Văzând că ancheta este amânată, cei doi reclamanţi au depus o nouă sesizare şi la DNA Bucureşti. Deşi a mai trecut încă un an, în ciuda tuturor rapoartelor menţionate anterior, dosarul se află încă în lucru la procurori. “În acest moment nu este începută urmărirea penală faţă de vreo persoană”, potrivit unui răspuns remis RL.

NO COMMENT

Conducerea Primăriei Iaşi nu a dorit să comenteze toate aceste acuzaţii, invocând faptul că prezentarea publică a informaţiilor “aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces, potrivit unui răspuns remis redacţiei. Procesul la care face referire Primăria este cel prin care municipalitatea a contestat rezultatele rapoartelor întocmite de inspectorii ANAF.

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

Germania și aliații acuză Rusia de atacuri cibernetice de amploare

Germania a acuzat Rusia că a lansat atacuri cibernetice asupra firmelor sale de apărare și aerospațiale, precum și asupra unor ținte din alte țări,...
Ultima oră
Pe aceeași temă