Dintotdeauna oamenii si-au riscat viata in cautarea libertatii, chiar daca aceasta din urma nu era niciodata paradisiaca o data cu trecerea diverselor frontiere.
Zidul care a separat, intre 1961 si 1989, partea occidentala a Berlinului de partea sa rasariteana a fost un simbol al acestei sete de libertate. O sete pe care peste o mie de persoane au platit-o cu viata (mai precis 1.008 – ucise, pe cand incercau sa treaca in lumea libera de gloanetele granicerilor est-germani).
Statisticile nu sunt insa la fel de precise pentru alte asemenea puncte de trecere simbolice de pe planeta. In fiecare an mor numerosi africani care incearca sa traverseze stramtoarea Gibraltar pentru a ajunge in Europa: doar 15 kilometri de mare, care inseamna pentru unii transformarea cosmarului intr-un vis. Organizatia “Medici fara Frontiere” afirma ca in ultimii zece ani in jur de 6.300 de africani si-au gasit moartea incercand sa efectueze aceasta traversare. Pe 25 noiembrie 1999 un copil cubanez de 6 ani, pe nume Elian, era cules din apele Atlanticului, in largul coastelor Floridei, de granicerii americani. Copilul era inca viu, dar mama sa, care il luase cu ea in aceasta tentativa de fuga spre lumea libera, murise de epuizare in timpul traversarii dinspre Cuba spre America. Micutul Elian a devenit atunci simbolul unei drame care dureaza de zeci de ani in regiune: aceea a riscului pe care si-l asuma cubanezii pentru a trece “dincolo”, spre libertate, dar si spre o viata mai buna. Cea mai teribila poveste pe care am auzit-o insa in materie de fuga spre libertate vine din China. Pentru a ajunge pe insula Hong Kong, colonie britanica pana in 1997, unii candidati la emigrare apelau la serviciile pescarilor chinezi din regiune. Acestia isi asumau riscul in schimbul unor mari sume de bani, cu o conditie insa: emigrantii trebuiau sa accepte sa faca traversarea legati de maini si de picioare si cu o piatra agatata de glezne. Motivul: ca sa poata fi aruncati in apa si sa dispara imediat daca aparea o patrula chineza. Pescarii nu aveau voie sa aiba nimic altceva in barcile lor decat peste, orice prezenta umana fiind considerata o tentativa de facilitare a fugii spre lumea libera, drept pentru care pescarii riscau executia imediata. Aceasta poveste are valoarea sa metaforica pentru ca nimeni, niciodata, nu va mai putea opri pe pamant nomadismul ca forma de existenta. Secolul care a trecut a insemnat 135 de milioane de refugiati pe intreaga planeta. Tendinta este insa in crestere. Unii specialisti, precum francezul Jacques Attali, considera ca in viitorii 25 de ani vom avea cam 50 de millioane de refugiati pe an. S-ar spune ca nimeni nu mai vrea sa traiasca in tara sa de origine: tarile Europei de Est trimit valuri de emigranti spre Europa Occidentala. Dar aceste tari est-europene au devenit ele insele atractive pentru asiatici: chinezi, vietnamezi, srilankezi… Canada si Rusia (dar si alte numeroase tari) sunt confruntate cu o presiune enorma care vine dinspre China: mase de chinezi se deplaseaza spre Siberia, iar orasul Vladivostok este deja unul care depinde, din punct de vedere economic, din ce in ce mai mult de imigrantii chinezi.
Pentru regiunile sarace si sinistrate din centrul Africii, paradisul se situeaza fie in Africa de Sud, fie in tarile Magrebului (Marocul, Algeria, Tunisia, Libia). De altfel, candidatii africani la emigrare se indreapta oricum spre aceste tari in speranta ca vor putea trece in Spania, in Franta sau in Italia. Irakienii care vor sa scape de mizerie si de violente privesc spre Turcia cu aceeasi aviditate cu care altadata priveau romanii spre Iugoslavia. Dar visul suprem ramane inca plecarea in America, unde sosesc anual 1,5 milioane de imigranti, dintre care jumatate vin din Mexic. Ceea ce nu inseamna ca Mexicul nu este si el luat cu asalt, de exemplu, de guatemalezi sau de alte natii din America Centrala si de Sud.
In Asia, exista o miscare migratorie dinspre Indonezia spre Malaezia, dinspre Malaezia spre Thailanda, dinspre Banglades spre tarile Golfului… In general, exista o presiunie migratorie dinspre tarile sarace din emisfera sudica spre tarile bogate din emisfera nordica. Din cu totul alte motive insa si numerosi occidentali se expatriaza. In jur de doua milioane de francezi, de exemplu, traiesc astazi in strainatate, dintre care 300.000 in Marea Britanie, in timp ce peste 500.000 de britanici traiesc in Franta. Francezii sunt atrasi in Marea Britanie de marea mobilitate care domneste pe piata muncii, in timp ce britanicii sunt avizi de soarele Frantei si de marea calitate a vietii din Franta, in special din regiunile ei sudice. De altfel, in sudul Frantei se instalaza masiv pensionarii din tarile nordice (olandezi, germani, danezi), in timp ce pensionarii francezi cumpara case in Maroc sau in Tunisia…
Ceea ce numim astazi globalizare inseamna de fapt inceputul unui amestec de populatii cum nu a mai existat niciodata pe pamant. E ca si cum cineva ar fi luat globul terestru in mana si-l agita pentru a face un bun cocktail. In cateva decenii, amestecul va fi total, ceea ce nu inseamna ca oamenii sunt pregatiti din punct de vedere psihologic si cultural in fata acestui fenomen.
