13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCu cine se luptă HCM

Cu cine se luptă HCM

Echipa de pe litoral urmează să evolueze pentru a cincea oară în grupele Ligii Campionilor, în compania unor formaţii de calibru de pe Bătrânul Continent.

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, şi-a demonstrat deja valoarea şi pe plan european, ajungând printre cele mai bune 16 echipe ale continentului. Constănţenii au reuşit să depăşească, în premieră pentru o echipă românească, faza grupelor Ligii Campionilor, sezonul trecut. Participarea trecută a fost una de succes, iar acum oficialii şi jucătorii constănţeni ţintesc mai mult. Va fi foarte greu, pentru că HCM face parte dintr-o grupă nu neapărat de foc, însă foarte echilibrată.

Dacă facem o comparaţie cu fotbalul, putem spune că HCM aduce în România a treia echipă a continentului. Deja constănţenii au jucat împotriva celor de la Barcelona şi celor de la Kiel, echipa echivalentă cu Bayern München în fotbalul german. Acum este rândul Real Madridului în handbalul spaniol, Ciudad Real. Ibericii reprezintă o forţă pentru handbalul european, reuşind să triumfe în Liga Campionilor în 2006, 2008 şi 2009, iar în 2005 a jucat finala competiţiei. Mai mult, în 2002 şi 2003, Real a câştigat Cupa Cupelor.

Spaniolii sunt favoriţi la primul loc în grupă, în timp ce pentru locul doi se anunţă favoriţi germanii de la SG Flensburg-Handewitt. Aceştia reprezintă al doilea campionat ca valoare al Europei, iar în aceste condiţii şansele echipei de pe litoral să obţină puncte în meciurile cu nemţii sunt minime. Rămân însă celelalte trei echipe, de valoare apropiată cu gruparea de pe litoral, formaţii alături de care HCM va juca pentru unul din celelalte două locuri care asigură prezenţa în optimi. Croaţia Zagreb, Bosna Sarajevo şi St. Petersburg nu sunt cu nimic superioare HCM şi astfel putem spune că şansele de calificare sunt destul de mari. Important este ca HCM să evolueze la capacitate maximă pentru a se impune.

Obiectiv: mai mult decât optimi

Prestaţia din sezonul precedent a adus optimismul şi ambiţia în tabăra constănţeană. „Ne dorim să depăşim performanţa de anul trecut. Cred că avem lotul şi experienţa necesară de a aspira cel puţin la un sfert de finală. Ar fi minunat să ajungem acolo. Jucăm în compania unor echipe mari, însă depinde foarte mult şi forma de moment. Dezavantajul nostru este că acum nimeni nu ne va mai privi ca pe o echipă mică şi toţi vor juca la capacitate maximă”, a declarat Nurhan Ali, directorul executiv al constănţenilor.

3 – este numărul de ediţii ale Ligii Campionilor pe care una din viitoarele adversare ale HCM, Ciudad Real, le-a cucerit până acum.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...
Ultima oră
Pe aceeași temă