11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCSAT va decide asupra comisiei pentru achiziţionarea unei aeronave destinate demnitarilor

CSAT va decide asupra comisiei pentru achiziţionarea unei aeronave destinate demnitarilor

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, miercuri, în legătură cu înfiinţarea comisiei pentru achiziţionarea unei aeronave destinate demnitarilor, că aceasta este o hotărâre a CSAT şi trebuie continuată indiferent de Executiv, transmite Agerpres

“Este decizia CSAT. Fiind o decizie a CSAT, ar trebui reconstituită comisia cu nominalizările noi, probabil este o chestiune de nominalizări. Fiind o hotărâre care transcede activitatea unui Guvern şi se duce şi în celălalt Guvern, probabil va urma o modificare, dar nu am un calendar, o procedură iminentă pe care să v-o comunic. Fiind o decizie luată, ea trebuie evident continuată indiferent de Guvern”, a precizat Suciu, întrebat în legătură cu decizia din 2015 referitoare la înfiinţarea unei comisii privind achiziţia unei aeronave pentru demnitarii statului român. 

Premierul Victor Ponta a semnat în mai 2015 decizia de constituire a Comisiei interministeriale pentru negocierea achiziţionării unei aeronave, a produselor şi serviciilor aferente în scopul constituirii unei capabilităţi destinate executării zborurilor speciale. 

Potrivit actului publicat în Monitorul Oficial, preşedintele acestei Comisii este ministrul Transporturilor, pe atunci Ioan Rus. Din comisie urmau să facă parte alte nouă persoane, acestea reprezentând Administraţia Prezidenţială, SRI, SIE, MApN, Ministerul Finanţelor, Cancelaria Primului-Ministru, RAAPPS, MAE şi Autoritatea Aeronautică Română. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă