20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialCondamnat la detenţie pe viaţă pentru două crime și un viol

Condamnat la detenţie pe viaţă pentru două crime și un viol

Tribunalul Călăraşi a hotărât condamnarea pe viaţă a Lui Ionuţ Artur Strungaru pentru omor calificat, viol şi violare de domiciliu. De asemenea, bărbatului i s-au interzis, pentru o perioadă de cinci ani, drepturi electorale. Strungaru este acuzat că, în perioada 2008-2009, acesta a ucis două femei în vârstă de 82, respectiv 71 de ani.

"Prin Sentinţa penală nr. 153 din 8 octombrie 2015, Tribunalul Călăraşi a hotărât condamnarea inculpatului Strungaru Ionuţ Artur la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, viol şi violare de domiciliu. Totodată, instanţa a dispus faţă de acesta interzicerea pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal ca pedeapsă complementară, precum şi, ca pedeapsă accesorie, în baza art. 65 Cod penal, interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a şi b Cod penal, de la rămânerea definitivă şi până la terminarea executării pedepsei", transmite Parchetul General.

La data de 16 februarie 2016, hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă la Curtea de Apel Bucureşti prin retragerea apelului de către inculpat.

Reamintim că inculpatul a fost trimis în judecată de către procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 30 iunie 2015 pentru două fapte de omor săvârşite, pe fondul consumului de alcool, asupra a două persoane de sex feminin, în vârstă de 82, respectiv 71 de ani, infracţiuni comise în perioada 2008-2009, în localitatea de domiciliu din judeţul Călăraşi.

La data de 8 septembrie 2008, inculpatul Strungaru Ionuţ – Artur a consumat băuturi alcoolice la un bâlci organizat în municipiul Călăraşi. În cursul serii s-a întors în localitatea de domiciliu situată în judeţul Călăraşi, unde a continuat să consume băuturi alcoolice. În timpul nopţii, a luat decizia să intre în locuinţa victimei P.N. (în vârstă de 82 de ani), consăteană de-a sa, cunoscând faptul că aceasta locuieşte singură. Astfel, a intrat în curte prin escaladarea gardului de la stradă şi apoi a pătruns în casă, forţând una din uşile de acces cu umărul şi piciorul şi trăgând, totodată, de clanţă. În contextul acţiunii de forţare a uşii, clanţa din exterior s-a rupt, fiind găsită a doua zi în curte.

Inculpatul a căutat bani sau alte valori în prima cameră, după care a trecut în camera în care victima dormea. S-a deplasat la aceasta, a trezit-o prin aplicarea unor lovituri cu pumnii în faţă şi a somat-o să-i spună unde ţine banii. Neprimind un răspuns satisfăcător, inculpatul a continuat să lovească victima în zona feţei şi a coastelor. Pentru a-i atenua ţipetele, acesta i-a pus perna peste faţă, iar la un moment dat i-a aplicat un căluş improvizat, scop în care a folosit furoul acesteia.

Inculpatul a dezbrăcat victima de lenjeria intimă şi a violat-o. După consumarea raportului sexual, bănuind că victima l-ar putea recunoaşte, inculpatul a continuat să o lovească până când aceasta a decedat ca urmare a agresiunilor, după care a lăsat cadavrul ascuns parţial sub pat.

Ulterior, inculpatul s-a spălat de sânge la o fântână din apropierea domiciliului său, după care s-a culcat, iar a doua zi a ars hainele purtate la comiterea faptei, în curtea casei.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, moartea numitei P.N. a fost violentă, ea s-a datorat asfixiei mecanice cu aspirat sanguin, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de piramidă nazală.

 În seara de 8 mai 2009, inculpatul Strungaru Ionuţ – Artur s-a deplasat la un bar din localitatea de domiciliu  pentru a viziona un meci de fotbal, care a început la ora 21.00. A consumat băuturi alcoolice, iar cu câteva minute înainte de pauză s-a deplasat la locuinţa victimei M.N. (în vârstă de 71 de ani), despre care ştia că locuieşte singură.

A pătruns în casă prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de acces, după care a căutat bani în prima cameră. În continuare, s-a deplasat în camera în care victima dormea cu televizorul pornit. Având în vedere că victima s-a trezit şi a început să ţipe, inculpatul a lovit-o în cap cu o săpăligă luată de la faţa locului, iar apoi a întrebat-o unde se găsesc banii. Întrucât victima i-a spus în mod repetat că nu are bani, inculpatul a continuat să o lovească în zona capului, cu săpăliga şi cu un ciocan găsit în cameră.

Inculpatul a adunat covoarele existente în două camere şi le-a aşezat deasupra victimei, după care le-a dat foc. Şi-a însuşit telefonul mobil aparţinând acesteia, iar pe traseul de ieşire din casă a observat o butelie de gaz sigilată. A desfăcut sigiliul şi a dat drumul la gaz, în ideea producerii unei explozii.

Ulterior, s-a întors la barul de unde plecase şi a mai comandat băuturi alcoolice. A doua zi a aruncat hainele pe care le-a purtat cu ocazia comiterii faptei, iar telefonul mobil sustras l-a aruncat în WC-ul săpat în curtea unei familii din aceeaşi localitate.

Raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a concluzionat că moartea numitei M.N. s-a datorat şocului combustional, consecinţa unor arsuri prin flacără urmate de carbonizare cvasitotală a victimei; leziunile traumatice care au dus la deces s-au produs prin flacără şi nu sunt specifice unei explozii.

Cele mai citite

Zelenski critică lentoarea deciziilor aliaților occidentali privind ajutorul pentru Ucraina

Aliaților occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii cheie privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Incendiul izbucnit la o clădire dezafectată de pe Șoseaua Ștefan cel Mare din București a fost lichidat

Incendiul izbucnit luni seară la o clădire dezafectată de pe Şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală a fost stins de pompierii sosiţi la faţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă