16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialCorupţia a crescut în Turcia și China

Corupţia a crescut în Turcia și China

Corupţia a crescut în Turcia, China şi alte ţări cu o creştere economică puternică, arată organizația Transparency International, care a făcut un apel la marile pieţe financiare să facă un efort împotriva spălării banilor.

Potrivit Mediafax, într-un clasament publicat la sediul din Berlin, ONG-ul anunţă că Sudanul, Coreea de Nord şi Somalia sunt ţările percepute ca cele mai corupte din lume, în timp ce Danemarca, Noua Zeelandă şi Finlanda sunt considerate cele mai puţin corupte.

Raportul Transparency International clasează 175 de ţări pe o scară de la 0 la 100, de la cele mai corupte la cele mai puţin afectate de acest flagel.

Organizaţia subliniază că măsurarea corupţiei este imposibilă, având în vedere că este ilegală şi disimulată. Pentru a-i stabili indicele, Transparency International adună opinii ale unor experţi din cadrul unor organizaţii ca Banca Mondială (BM), Banca Africană pentru Dezvoltare sau Fundaţia germană Bertelsmann.

În acest an, Transparency International pune accentul pe dificultăţile cu care confruntă anumite ţări emergente în lupta împotriva corupţiei.

China, de exemplu, a 100-a din cele 178 de ţări evaluate, coboară patru puncte (la 36 de puncte) şi 20 de locuri faţă de 2013, în timp ce Turcia, a 64-a în clasament, pierde cinci puncte (la 45 de puncte) şi 11 locuri, mai scrie Mediafax.

Referitor la China, TI relevă că, dacă "mai mulţi poliţişti de rang înalt şi anumiţi oficiali publici de rang inferior au fost arestaţi pentru corupţie, (…) modul în care oamenii sunt supuşi unor proceduri este necesar să fie mai transparent".

"China (…) este necesar să ofere un acces mai bun la informaţie şi să creeze măsuri de protecţie mai importante pentru denunţători, ceea ce nu a făcut, până în prezent, în legislaţia sa", se arată în raport.

În ceea ce priveşte Turcia, TI subliniază că "percepţia generală a corupţiei" în ţară a "crescut în mod considerabil", şi anume din cauza "unei serii de investigaţii şi inculpări pentru corupţie vizând persoane apropiate Guvernului".

Faptul că "jurnalişti critici faţă de regim" au fost "persecutaţi" şi "arestaţi" a contribuit la deteriorarea imaginii ţării.

Corupţia este o problemă importantă şi în alte economii emergente, se arată în raport, care citează Brazilia (a 69-a cu 43 de puncte) şi suspiciuni privind coruperea politicienilor de către companii petroliere.

India (a 85-a, cu 38 de puncte) este şi ea arătată cu degetul de către TI, care denunţă recurgerea la conturi bancare instalate în paradisuri fiscale ca Insula Muritius.

Investiţiile cetăţenilor ruşi bogaţi din Cipru atrag, de asemenea, atenţia organizaţiei, care plasează ţara pe un "modest" loc 136, cu 27 de puncte.

"Economiile care cresc rapid şi ale căror guverne refuză să fie transparente (…) creează o cultură a impunităţii în care prosperă corupţia", a subliniat José Ugaz, jurist şi preşedintele Transparency International.

Însă, în opinia organizaţiei corupţia este un fenomen care priveşte "toată economiile". "Peste două treimi" dintre ţările studiate ating, de altfel, un scor de sub 50. Rezultatul mediu este 43.

În acest sens, ONG-ul insistă asupra activităţii pe care este necesar să o desfăşoare "marile centre financiare din Uniunea Europeană şi Statele Unite".

Transparency International apreciază că multinaţionalele din sectorul bancar şi marile pieţe financiare ar putea să facă mai mult pentru a evita ca anumite elite îndoielnice din ţări emergente să obţină cu ajutorul lor tacit mijloace de a-şi spăla banii obţinuţi pe căi necinstite, arată Mediafax.

"Aproape toate scandalurile bancare legate de spălarea banilor nu se mai produc doar pe nişte insuliţe care sunt paradisuri fiscale, ci privesc de asemenea fonduri îndoielnice, corupte, care aterizează în locuri ca Londra, New York sau Frankfurt", subliniază Robin Hodess, director de cercetare la TI.

Cele mai citite

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă