15.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialCORESPONDENŢĂ DE LA GENEVA. Peugeot 3008, declarată „Mașina Anului 2017”, după...

CORESPONDENŢĂ DE LA GENEVA. Peugeot 3008, declarată „Mașina Anului 2017”, după o luptă foarte strânsă. VIDEO EXCLUSIV

Deschiderea Salonului Auto de la Geneva, cel mai important eveniment de profil din Europa, a fost prefațată, pentru al șaselea an consecutiv,  de anunțarea câștigătorului concursului ”Car of the Year” (COTY).

Juriul, format din 58 de jurnaliști din 22 de țări europene, a desemnat, cu un total de 319 puncte , SUV-ul Peugeot 3008 drept ”Mașina Anului 2017”, în cadrul unui eveniment special organizat la Palexpo, pe 6 martie.

Lupta pentru titlul COTY 2017 a fost extrem de disputată. Ultima confruntare între cele șapte finaliste, Alfa Romeo Giulia, Citroen C3, Mercedes E-Klasse, Nissan Micra, Peugeot 3008, Toyota C-HR și Volvo S90 / V90, s-a dat în cadrul unor teste desfășurate la Centrul de Testare și Cercetare pentru Automobile din Mortefontaine (Franța), în intervalul 20-21 februarie. Peugeot 3008 a câștigat cu un avans de 23 de puncte în fața principalei adversare, Alfa Romeo Giulia,și i-a luat coroana Opel-ului Astra K, ”Mașina Anului 2016”. Pe trei, cu 197 puncte, s-a clasat Mercedes E-Klasse.

Votul final al juriului a luat în calcul mai multe criterii, precum inovația, design-ul, calitatea și raportul calitate/preț. Iar fiecare jurnalist specializat a atribuit ultimele sale 25 de puncte (repartizate către cel puțin cinci mașini) în direct, în cadrul evenimentului de la Palexpo.

Trofeul ”Car of the Year” are o istorie de peste 50 de ani, primul concurs fiind organizat în 1964. Pentru a intra în cursă, mașinile trebuie să fie modele noi, lansate cu cel mult 12 luni înainte de concurs. Premiul nu se adresează doar automobilelor europene, dar pentru a fi nominalizat modelul trebuie să fie comercializat în cel puțin cinci țări europene, cu un target de peste 5.000 de unități.

Cine a câștigat ”Car of the Year” de-a lungul timpului

 – 1964: Rover 2000
– 1965: Austin 1800
– 1966: Renault 16
– 1967: Fiat 124
– 1968: NSU Ro
– 1969: Peugeot 504
– 1970: Fiat 128
– 1971: Citroën GS
– 1972: Fiat 127
– 1973: Audi 80
– 1974: Mercedes 450SE
– 1975: Citroën CX
– 1976: Simca 1307-1308
– 1977: Rover 3500
– 1978: Porsche 928
: 1979: Simca-Chrysler Horizon
– 1980: Lancia Delta
– 1981: Ford Escort Mk.III
– 1982: Renault 9
– 1983: Audi 100
– 1984: Fiat Uno
– 1985: Opel Kadett
– 1986: Ford Scorpio
– 1987: Opel Omega
– 1988: Peugeot 405
– 1989: Fiat Tipo
– 1990: Citroën XM
– 1991: Renault Clio
– 1992: Volkswagen Golf
– 1993: Nissan Micra
– 1994: Ford Mondeo
– 1995: Fiat Punto
– 1996: Fiat Bravo/Brava
– 1997: Renault Mégane Scénic
– 1998: Alfa Romeo 156
– 1999: Ford Focus
– 2000: Toyota Yaris
– 2001: Alfa Romeo 147
– 2002: Peugeot 307
– 2003: Renault Mégane
– 2004: Fiat Panda
– 2005: Toyota Prius
– 2006: Renault Clio
– 2007: Ford S-Max
– 2008: Fiat 500
– 2009: Opel Insignia
– 2010: Volkswagen Polo
– 2011: Nissan Leaf
– 2012: Chevrolet Volt/Opel Ampera
– 2013: Volkswagen Golf
– 2014: Peugeot 308
– 2015: Volkswagen Passat
– 2016: Opel Astra K

Cele mai citite

Infografic FES România: Evoluția încrederii românilor în Uniunea Europeană, în contextul alegerilor europarlamentare

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a publicat un infografic cu privire la încrederea românilor în Uniunea Europeană cu ocazia Zilei Europei, înainte de...

EXCLUSIV. Băneasa nu e lăsat aeroport de rezervă pentru Otopeni. Avioanele de pe Otopeni, nevoite să treacă munții într-un motor, în caz de urgență

Aeronavele care sunt nevoite să aterizeze de urgență după decolarea de pe Otopeni sau înainte de aterizarea pe acest aroport, în cazul unor defecțiuni...

David Cameron subliniază situația diferită a Regatului Unit față de SUA în privința livrării armelor către Israel

Ministrul britanic de externe David Cameron a declarat joi că Regatul Unit se află într-o situaţie diferită de cea a Statelor Unite în ceea...
Ultima oră
Pe aceeași temă