15 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialContracte de peste 14 miliarde de lire, între Marea Britanie și China

Contracte de peste 14 miliarde de lire, între Marea Britanie și China

Marea Britanie şi China au încheiat marţi contracte comerciale în valoare de peste 14 miliarde de lire sterline (23,7 miliarde dolari), în timpul vizitei la Londra a premierului chinez Li Keqiang, a declarat marţi premierul britanic David Cameron, transmite AFP, preluată de Mediafax.

"Marea Britanie este economia cea mai deschisă din Uniunea Europeană, cea mai primitoare pentru China", a spus Cameron într-o conferinţă de presă comună cu omologul său chinez, adăugând că vrea ca situaţia să continue.

Cel mai important contract este cel prin care grupul BP va furniza companiei chineze CNOOC gaze naturale lichefiate în valoare de 20 de miliarde de dolari (aproape 12 miliarde de lire) pe parcursul a 20 de ani.

Totodată, au fost încheiate acorduri de parteneriat de către compania Rolls-Royce, în domeniul energiei nucleare, şi de către operatorul bursier London Stock Exchange, cu bănci chineze.

China Minsheng Investment, cel mai mare grup chinez de investiţii private, va investi 1,5 miliarde de dolari în domenii precum serviciile financiare, inginerie offshore, energie regenerabilă şi protecţia mediului, urmând să îşi stabilească sediul central european la Londra, potrivit Bloomberg.

Ambasada chineză din Marea Britanie a anunţat pe de altă parte că în următoarele două zile vor fi perfectate acorduri în valoare totală de 30 de miliarde de dolari.

Vizita lui Li confirmă sfârşitul unei perioade de trei ani de blocaj diplomatic provocat de neînţelegerile referitoare la drepturile omului şi Tibet.

Marea Britanie vrea să înceapă discuţiile şi pe tema ridicării unei interdicţii vechi de 30 de ani a exporturilor de carne de vită şi de miel în China.

Cele mai citite

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

Ce trebuie să ştii înainte de a pleca în vacanță pentru prima oară cu copiii

Prima vacanță cu copiii poate fi o experiență minunată, dar și o provocare. În timp ce oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat...

Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar

Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind...
Ultima oră
Pe aceeași temă