11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialConsiliul Local va subvenţiona transportul elevilor

Consiliul Local va subvenţiona transportul elevilor

Primarul Emil Boc a anunţat că autorităţile locale vor plăti contravaloarea unui abonament pe două linii de transport în comun pentru fiecare elev.

Elevii din Cluj-Napoca vor beneficia de transport gratuit pe mijloacele noii Companii de Transport Public, fosta Regie Autonomă de Transport Urban Călători. Anunţul a fost făcut de către primarul Emil Boc, într-o conferinţă de presă. El a precizat că va exista un acord între Consiliul Local şi Compania de Transport Public, prin care din bugetul local, administraţia va plăti contravaloarea unui abonament pe două linii de transport pentru fiecare elev.

”Vom lua o povară financiară de pe umerii părinţilor”, a spus primarul Emil Boc. Edilul clujean a acceptat, prin promovarea acestei soluţii, o propunere formulată de Opoziţia din Consiliul Local, anul trecut. Consilierii locali ai PNL au strâns semnături de la populaţie în sprijinul acestei idei. Ei afirmă că, iniţial, primarul Emil Boc ar fi refuzat să susţină această idee.

”Prin campania de strângere de semnături pe care Partidul Naţional Liberal a desfăşurat-o în lunile octombrie – noiembrie, am reuşit împreună să impunem această facilitate pe care primarul Emil Boc a refuzat-o sistematic, dat fiind faptul că elevii nu votează şi nu pot fi contorizaţi în mod populistic. În faţa celor peste 10.000 de semnături strânse, domnnul Boc a fost obligat să cedeze şi să acorde gratuitatea pe transportul în comun necesară elevilor, singura categorie socială fără venituri. Împreună, cetăţenii şi consilierii PNL, am reuşit să facem un prim pas spre normalitate. În încercarea disperată de a-şi ascunde înfrângerea şi a-şi salva imaginea în faţa clujenilor, primarul Boc recidivează în furtul de idei, aşa cum a obişnuit deja opinia public, asumându-şi această iniţiativă a Partidului Naţional Liberal, bazată pe nevoile clujenilor, în cel mai populist şi mai demagogic mod cu putinţă”, au reacţionat consilierii PNL, prin intermediul unui comunicat de presă.

Investiţii majore

Dincolo de disputa politică, faptic, elevii sunt cea de-a treia categorie social care beneficiază de transport gratuit în Cluj-Napoca. Pensionarii au primit gratuitate, cu excepţia celor care au pensii mari.

De asemenea, ca urmare a unui par­teneriat cu organizaţiile studen­ţeşti, există diferite tipuri de facilităţi la transportul în comun pentru studenţii universităţilor clujene. Contravaloarea transportului membrilor acestor categorii sociale este decontată din bugetul local. De asemenea, compania de transport din Cluj va beneficia în acest an şi de investiţii finanţate de Consiliul Local. Astfel, compania clujeană va primi în acest an 50 de noi autobuze. Primăria a alocat în acest scop suma de 60 de milioane de lei, iar Compania de Transport Public va aloca alte 15 milioane de lei. În Cluj-Napoca, tot dn acest an, ar urma să circule şi autobuze electrice. Acestea ar urma să fie cumpărate cu ajutorul unei finanţări oferite de Guvernul Elveţiei, după ce municipalitatea clujeană a câştigat un proiect prin intermediul căruia autorităţile din Ţara Cantoanelor au oferit o finanţare nerambursabilă pentru promovarea unor soluţii ecologice de transport în comun. Tot ca o noutate, de câteva zile, compania clujeană deserveşte şi locuitorii din localităţile Feleacu, Gheorgheni şi Vâlcele. Acesta este primul pas în transformarea companiei clujene într-un operator de transport care va deservi întreaga zonă metropolitană. Un al doilea pas ar putea fi făcut în săptămânile următoare, când compania publică de transport ar putea intra şi pe anumite trasee de transport din comuna Baciu.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă