Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, şi-a exprimat, luni, printr-o scrisoare trimisă preşedintelui Franţei, îngrijorarea în legătură cu prelungirea stării de urgenţă decretată în urma atentatelor de la Paris din luna noiembrie, relatează cotidianul Le Figaro, citat de Mediafax.
În scrisoare, Thorbjorn Jagland afirmă că a aflat “cu îngrijorare că prelungirea a stării de urgenţă ar putea fi luată în considerare” în Franţa, şi a atras atenţia asupra “riscurilor care ar putea rezulta din prerogativele oferite Executivului” în timpul stării de urgenţă.
“Mă refer, printre altele, la condiţiile în care pot fi efectuate percheziţiile administrative sau în care poate fi impusă măsura de arest la domiciliu”, a mai menţionat Thorbjorn Jagland în scrisoarea sa. Acesta şi-a exprimat speranţa că “proiectele de reforme constituţionale şi ale Codului Penal vor continua să ofere garanţiile necesare în ceea ce priveşte respectarea libertăţilor fundamentale”.
“Mă refer în special la dispoziţia privind utilizarea armelor de foc de către forţele de ordine şi la restricţiile privind libertatea de a pleca şi de a veni”, a mai precizat Jagland.
“Consiliul Europei este pregătit să îşi ofere sprijinul, dacă dumneavoastră îl consideraţi util, pentru ca reformele pe care le-aţi anunţat să respecte normele europene privind drepturile omului”, a mai spus secretarul general al Consiliului Europei.
Premierul Manuel Valls a declarat, vineri, că starea de urgenţă de pe teritoriul Franţei va fi prelungită “atât cât va fi necesar”. “Atât timp cât ameninţarea este prezentă, trebuie să ne folosim de toate mijloacele”, a declarat el pentru BBC, la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Valls precizat că starea de urgenţă ar trebui să rămână în vigoare până când ţara sa “va reuşi să scape de Daesh (n.r. denumirea în limba arabă a organizaţiei Stat Islamic).