25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialConsiliul de Securitate al ONU respinge proiectul de rezoluție al Rusiei privind...

Consiliul de Securitate al ONU respinge proiectul de rezoluție al Rusiei privind Siria

Un proiect de rezoluție privind Siria, propus de Rusia, a fost respins sâmbătă de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite Rusia, transmit agențiile de presă internaționale. Documentul nu a întrunit minimul necesar de nouă voturi.

Proiectul înaintat de Moscova era o alternativă față de o propunere a Franței, față de care Rusia își exercitase deja, tot sâmbătă, dreptul de veto, în calitate de membru permanent al Consiliului, anunță agerpres.

În favoarea proiectului de rezoluție al Rusiei au fost doar patru voturi; nouă membri ai Consiliului de Securitate au fost împotrivă, iar două state s-au abținut, așa că nu a fost necesar un veto, explică Reuters. Dreptul de veto este rezervat celor cinci țări membre permanente ale Consiliului — SUA, Franța, Regatul Unit, Rusia și China.

Versiunea franceză făcea apel la un armistițiu imediat în Siria și la încetarea loviturilor aeriene și a zborurilor militare la Alep. Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, avertizase încă de vineri că "nu vede cum" ar putea lăsa să treacă rezoluția propusă de Franța. Versiunea rusă cerea încetarea imediată a ostilităților, în special la Alep, și solicita tuturor părților să permită accesul ajutoarelor umanitare, dar nu menționa explicit operațiunile aeriene.

Ambasadorul britanic la Națiunile Unite, Matthew Rycroft, a respins încă de vineri propunerea Moscovei, afirmând că intenția demersului este "de a deturna în mod cinic atenția de la necesitatea încetării bombardamentelor asupra Alepului".

Cele mai citite

VIDEO. Percheziții într-un dosar privind trafic de droguri, în Timiș

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii DIICOT, pun în aplicare, astăzi, 24 de mandate de percheziţie domiciliară în judeţul...

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia, în scop turistic, cu buletinul

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă