La 5-3 în setul doi, Simona a dat să se îndrepte spre fileu, aproape sărbătorind victoria, fără să realizeze, evident, că meciul nu e gata și pe tabelă, deși era gata în ochii oricui îl urmărea cu o urmă de obiectivitate. Atât de adâncită în transă era românca. A realizat imediat ce se întâmplă și s-a ascuns în spatele terenului pentru o scurtă chicoteală nevinovată și o regrupare rapidă; apoi, la următorul serviciu, a închis autoritar meciul, cu un alt winner down the line, de data asta cu dreapta. Dar episodul cu pricina, numai bun pentru a deveni viral precum episodul similar avându-l pe Federer drept protagonist, arată mindsetul din acest meci al Simonei: concentrată 100 la 100, perfect conștientă de ce are de făcut, implicată, activă. De neînduplecat, în sensul bun al cuvântului.
Intrată deja în turneu după două meciuri cu obstacole, Simona ne-a reamintit două lucruri importante: cât de mult contează matchup-ul în tenis și cât de greșit e să anticipezi outcome-ul unui meci bazându-te numai după ce s-a întâmplat în precedentul. Faimosul “niciun meci nu seamănă cu altul” nu e limbă de lemn, e printre adevărurile universal valabile ale acestui meci.
Sau poate că jocul de azi a semănat, totuși, cu un altul. Dar în niciun caz cu cel cu Lepchenko. A adus simțitor cu finala de la Dubai, câștigată tot cu un scor strâns care nu spune corect povestea. Două victorii în două turnee consecutive, și iată cum putem spune că a apărut, în sfârșit, prima jucătoare de tip big-hitter cu care Simona adoră să joace.
Numărul 3 mondial a avut un plan clar: să returneze lung și agresiv și să o păstreze pe Pliskova în mișcare în fiecare schimb. “Știam la ce să mă aștept”, a comentat Simona, ulterior. Iar confortul mental al unui plan bine executat este inestimabil într-un turneu în care surprizele se succed cu repeziciune.
