13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialConduceţi firma de acasă

Conduceţi firma de acasă

În orice reamenajare, pe lângă zonele cu soluţii spectaculoase, care concentrează interesul tuturor celor implicaţi în procesul de renovare, există şi încăperi care cad în plan secund. De obicei, încăperile în cauză sunt cele mai puţin vizibile, cum sunt dormitoarele. Mai întotdeauna ele îşi păstrează structura iniţială, lucrările limitându-se la înlocuirea finisajelor şi, uneori, la simple construcţii decorative.

În cazul de faţă, unul dintre cele două dormitoare ale apartamentului a fost amenajat ca birou. Capul familiei a decis să-şi conducă afacerea de acasă. Acesta a fost şi motivul pentru care a decis ca locuinţa să cunoască o renovare substanţială, în urma căreia spaţiul să poată fi adaptat celor două situaţii atât de diferite: locuirea şi afacerile.

Din perspectiva lucrărilor de reamenajare, diferenţa s-a manifestat numai în ultimul stadiu, cel al amenajării interioare. În rest, toate lucrările au fost similare cu cele de pe un şantier de renovare. Ele au constat, în principal, în înnoirea finisajelor tuturor suprafeţelor. Lucrările de execuţie ale acestora au fost diferite, în funcţie de suprafaţa vizată. Astfel, pereţii au fost gletuiţi, evident, după decopertarea lor de vechile finisaje; tavanul a fost placat cu gipscarton, iar pe pardoseală a fost turnată şapă din ciment şi nisip peste care au fost montate plăci de granit.

Stâlpii de rezistenţă au fost placaţi cu gipscarton. Acestea sunt zone sensibile la umezeală, iar gipscartonul este o bună barieră împotriva igrasiei şi a mucegaiului. Coloanele de încălzire au fost mascate cu plăcile de gipscarton. În zonele robineţilor de tur şi de retur, plăcile au fost decupate. În decupajele respective au fost montate uşi de vizitare.

O altă categorie de lucrări au fost cele de estetizare. Soluţia aplicată în acest scop a fost construirea de scafe din profile metalice şi gipscarton. Acestea au formă triunghiulară şi sunt plasate în toate cele patru colţuri superioare ale încăperii. Fiecare dintre ele a fost prevăzută cu trei spoturi luminoase, iar într-una a fost montată şi o cameră de supraveghere.

Încăperea a fost mobilată cu corpuri din lemn masiv. Printre acestea se remarcă biroul, împreună cu fotoliul realizat dintr-o combinaţie de lemn şi piele. Aici se mai găsesc două fotolii din aceleaşi materiale şi o măsuţă din metal cu blatul din sticlă. În imediata lor apropiere a fost amplasat un dulap fabricat din aceleaşi materiale de calitate superioară.

Conductele aparente de tur şi retur au fost mascate cu un paravan construit din lemn de esenţă exotică şi o dantelărie de fier forjat.

Racordare cu polipropilenă

În plan secund, au fost efectuate lucrări care au avut drept scop înlocuirea vechilor instalaţii. Instalaţia electrică a fost refăcută în totalitate, în timp ce instalaţia de încălzire a prezentat o soluţie mai rar întâlnită. Este vorba de faptul că noile calorifere au fost racordate la coloanele de încălzire prin intermediul unor conducte din polipropilenă, dar a fost construită şi o instalaţie auxiliară care urmează să intre în funcţiune după montarea centralei de apartament.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă