21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialConclav pentru „ameliorarea stării lumii“

Conclav pentru „ameliorarea stării lumii“

Ca în fiecare an,  în staţiunea montană elveţiană Davos puternicii lumii se întâlnesc în cadrul Forumului Economic Mondial (WEF) pentru a analiza situaţia unei lumi din ce în ce mai divizate.

Inegalitatea crescândă şi o lipsă de încredere din ce în ce mai mare între persoane şi liderii lor politici reprezintă marile provocări pentru elita mondială, care s-a reunit, ca în fiecare an, în Alpii Elveţiei, la Davos în perioada 20-23 ianuarie. Cea de-a 46-a ediţie a WEF, care se desfăşoară sub semnul celei de-a 4-a revoluţii industriale, are loc într-o perioadă crucială. Planeta este traversată de războaie civile care au silit milioane de refugiaţi să ia drumul bejeniei, de un val de terorism care nu ocoleşte nici o regiune, de un curs al petrolului ajuns la cel mai jos nivel de după 2009, de angajamente importante luate la COP21 la Paris, de o cerere chineză în bernă. Reuniunea nu va ajunge probabil să-şi atingă obiectivul ce vizează găsirea de soluţii concrete pentru dezvoltare.

Tema aleasă acum câteva luni pentru această ediţie este cea de a 4-a revoluţie industrială, care va fi în centrul dezbaterilor aşa cum preciza prof Klaus Schwab, preşedinte-fondator al WEF: „a 4-a revoluţie industrială face referire la fuziunea tehnologiilor, în special în lumea digitală, ceea ce are efecte foarte importante asupra sistemelor politice, economice şi sociale”. 

Schwab a mai adăugat că în acest an, este vorba despre punerea în funcţiune a unui sistem de înţelegere comună a acestei revoluţii industriale.

Elitele mondiale, în Alpi

2.500 de participanţi între care 1.500 de şefi de mari întreprinderi,  între care Google, Facebook, Microsoft, Ali Baba, Baidu sau Uber şi Aibnb, Renault şi Goldmann Sachs, peste 50 de şefi de stat sau de guvern, ca şi o puternică prezenţă a statelor emergente – chinez, rus, brazilian şi mexican – trei sferturi din G20, reprezentanţi ai principlelor ONG-uri mondiale, universitari, 300 ziarişti şi cîteva staruri, între care Leonardo Di Caprio. Printre liderii politici mondiali se află preşedintele german Joachim Gauck, vice-preşedintele SUA, Joe Biden, premierul britanic David Cameron, premierul francez Manuel Valls, cel al Canadei, Justin Trudeau, preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, premierul grec, Alexis Tsipras, preşedintele argentinian Mauricio Marci, preşedintele afgan Mohamed Ashraf Ghani… De notat că purtătorul de cuvânt al WEF a dezvăluit anularea invitării Coreii de Nord, după efectuarea unui  test cu o bombă cu hidrogen.

În timp, Davos a devenit un loc pentru business dar a rămas un moment excepţional unde liderii lumii, fie că este vorba de state, de întreprinderi sau organizaţii multinaţionale, se pot întâlni pentru a analiza crizele mondiale.  Dar „spiritul de la Davos” de a „ameliora starea lumii” luând în considerare toate părţile , se va răsfrânge asupra marilor probleme geopolitice ale momentului. Criza refugiaţilor din Europa, care nu a fost anticipată la Forumul din ianuarie 2015, se va afla printre temele centrale de dezbătut. Cancelarul german, Angela Merkel şi-a anulat prezenţa în ultimul moment din cauza tensiunilor generate în Germania de politica sa de acceptare generoasă a refugiaţilor, subiect de polemică şi vii tensiuni în ţara sa, ca şi în Europa, foarte divizată de acest subiect.

Criza siriană şi iruperea organizaţiei teroriste autonumită Statul Islamic vor fi de asemenea prezente în dezbateri, fiind prezenţi şi Înaltul reprezentant al ONU, miniştrii de Externe ai Iranului şi Arabiei Saudite, a premierului turc, a secretarului de Stat american, John Kerry şi a secretarului Apărării. În culise, toţi aceşti actori se vor putea întâlni în cadrul lucrărilor de la Davos în timp ce securitatea lumii este în joc, după o serie de atentate sângeroase care au lovit Orientul Mijlociu în 2015.  

Cele mai citite

Numărul pensiilor speciale, în creștere în luna aprilie

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în aprilie 2024, de 11.471 persoane, în creştere cu 184 de persoane comparativ cu luna anterioară,...

Meme Stoica a stabilit cine e cel mai bun atacant român. “El e!”

FCSB este noua campioană a Superligii. Echipa patronată de Gigi Becali a câștigat titlul, după ce a învins-o pe Farul lui Hagi, scor 2-1. David...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă